PSRM

03 august 2022

Declarația PSRM cu privire la angajamentul față de principiile integrității teritoriale, suveranității și neintervenției în afacerile interne

ПСРМ

Pe fondul intensificării tensiunilor din Asia de Est, considerăm important să menționăm faptul că Partidul Socialiștilor a fost și rămâne pe poziții de respect pentru dreptul statelor suverane la neamestecul în politica lor internă, la respectarea necondiționată a integrității teritoriale a Republicii Populare Chineze și a politicii „o Chină unică”.

Reieșind din cele menționate, amintim faptul că de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și Moldova, la 30 ianuarie 1992, guvernul Republicii Populare Chineze este recunoscut de către țara noastră ca fiind unicul guvern legal al Chinei.

În repetate rânduri, China a acordat sprijin poporului moldovenesc. Necondiționat și respectuos. Inclusiv, ne-a susținut printre primele state, în perioada pandemiei de coronavirus. RPC a fost și rămâne un prieten și un partener bun și de încredere pentru Moldova.

Condamnăm noua provocare ce are scopul de a submina suveranitatea și stabilitatea unui alt stat, de data aceasta, ale Chinei.

Ambițiile și jocurile geopolitice nu trebuie să fie mai presus decât diplomația, securitatea și stabilitatea țărilor și a oamenilor.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă