PSRM

15 iunie 2022

Ministrul Agriculturii, chemat joi în Parlament: Va fi dezbătută moțiunea depusă de BCS

Parlamentul va dezbate, joi, 16 iunie, în ședința plenară, Moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare depusă de fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

Potrivit opoziției parlamentare, instituția nu a întreprins nimic pentru a-i ajuta pe agricultori și a eșuat în gestionarea ramurii. În opinia BCS, ministrul Agriculturii, Viorel Gherciu, nu are o viziune clară privind dezvoltarea sectorului agroalimentar, iar suportul anunțat pentru agricultori nu este suficient.

”Prin acțiunile sau, mai degrabă, inacțiunile Ministerului Agriculturii, situația din sectorul agroalimentar al țării s-a agravat cumplit, cu zeci de mii de hectare de teren agricol nelucrate și sute de fermieri în pragul falimentului. Țara riscă să intre în criză alimentară”, se menționează în textul moțiunii.

Deputații BCS mai constată că toate acestea se întâmplă în situația în care Gherciu a preluat funcția de ministru, acum 9 luni, într-un an record pentru sectorul agricol.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă