15 mai 2022
Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei lucrătorului din domeniul culturii
Anual, în a treia duminică a lunii mai, în Republica Moldova este marcată Ziua lucrătorului din domeniul culturii. În această zi, onorăm mii de persoane care s-au dedicat actoriei, muzicii și artei, dar și altor sfere ale culturii noastre naționale.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova constată cu regret că statul nu acordă suficientă atenție acestui domeniu și că această abordare trebuie schimbată. Cultura este o reflectare a istoriei, spiritualității, valorilor poporului. Grija față de cultură înseamnă grija față de dezvoltare, de viitorul țării și al cetățenilor.
Lucrătorii din domeniul culturii merită respect și un sprijin mult mai mare, iată de ce în programul său politic Partidul Socialiștilor mereu a subliniat importanța protecției sociale a lucrătorilor din sfera bugetară, printre care sunt și angajații din domeniul culturii.
Totodată, la nivelul administrațiilor publice locale, socialiștii promovează și susțin inițiativele privind reconstrucția caselor de cultură, a monumentelor, instituțiilor de învățământ, ceea ce contribuie la dezvoltarea vieții sociale și la consolidarea valorilor spirituale ale conaționalilor noștri.
La mulți ani, stimați lucrători din domeniul culturii! Vă dorim multă sănătate, multă forță, pace și bunăstare în familiile Dumneavoastră!