15 decembrie 2021
Zinaida Greceanîi: pledăm pentru valorificarea avantajelor geografice, istorice, socioculturale ale APCEMN
Președintele Fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, s-a întâlnit cu Asaf Hajiyev, Secretarul General al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), care întreprinde astăzi o vizită la Chișinău.
Zinaida Greceanîi a salutat prezența înaltului demnitar în țara noastră și a apreciat drept foarte importantă colaborarea bună a Republicii Moldova, Parlamentului tarii cu APCEMN.
Părțile au discutat oportunitățile de intensificare a cooperării, remarcând că interacțiunea interparlamentară în regiunea Mării Negre deține un potențial mare în numeroase domenii. Moldova este interesată de a impulsiona colaborarea în cadrul proiectelor de infrastructură, transport, comerț, energie și mediu, tehnologii informaționale.
În acest sens, Zinaida Greceanîi a pledat pentru valorificarea deplină a avantajelor geografice, istorice, socioculturale ale APCEMN.
Președintele Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor i-a mulțumit lui Asaf Hajiyev pentru deschiderea manifestată față de Republică Moldova și așteptările ei, pentru susținerea consecventă a țării noastre în cadrul APCEMN.
Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor