06 decembrie 2021
În sectorul Botanica a fost deschis un parc, renovat la inițiativa socialiștilor
În sectorul Botanica al capitalei a avut loc inaugurarea festivă a parcului de la intersecția străzilor Sarmizegetusa și Cuza Vodă. Parcul a fost reconstruit la inițiativa consilierilor socialiști, din contul unor investiții private. La inaugurare au participat sute de locuitori din sectorul Botanica, Primarul General, administrația Preturii, consilieri municipali ai Partidului Socialiștilor.
În acest parc au fost restaurate toate cărările, a fost instalat iluminat led, a fost construit un wc modern, au fost reabilitate un teren de fitness și unul pentru copii, a fost montat un sistem de irigare, coșuri de gunoi și bănci rezistente la acțiuni de vandalizare, a fost amenajat un teren pentru plimbarea animalelor de companie, a fost instalată o estradă de vară și supraveghere video. În jurul parcului au fost amenajate parcări.
Acest parc va deveni un centru cultural pentru sectorul Botanica, unde vor fi organizate expoziții de artă și de fotografie, serate muzicale și mini concerte.