28 iulie 2021
PSRM condamnă subordonarea politică a justiției și utilizarea magistraților în interese politice
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova condamnă subordonarea politică a justiției și utilizarea magistraților în interese politice. Anume sub acest aspect trebuie privită hotărârea primei instanțe în cazul litigiului civil între deputatul socialist, Alla Darovannaia și consilierul prezidențial, Ala Nemerenco.
Colega noastră a aflat din presă decizia instanței de judecată, care o vizează personal. Referitor la detaliile juridice pe acest caz se vor expune avocații, care vor ataca cu recurs decizia primei instanțe. Totuși, atragem atenția cetățenilor asupra faptului că, afirmațiile Allei Darovannaia despre eliberarea diplomei de masterat cu abateri de la lege, au fost făcute în baza unor documente oficiale semnate de ministerul Sănătății și ministerul Educației.
Subliniem că în răspunsul său, ministerul Educației a precizat că Ala Nemerenco nu a frecventat lecțiile la cursul de masterat, nu a susținut examene de înmatriculare, nici examenele obligatorii la încheierea studiilor. O altă prevedere legală, în baza căreia se acordă diplomă de masterat, nu există. Astfel, singura concluzie firească în cazul dat este că diploma de masterat a Alei Nemerenco a fost acordată ilegal.
În ultimul timp asistăm la tot mai multe cazuri în care justiția este subordonată politic noii puteri. PSRM optează pentru o justiție liberă și corectă, independentă de factorul politic. Acestea sunt și așteptările la cei mai mulți oameni în țara noastră, care vor să vadă judecători integri și corecți, iar deciziile acestora să se bazeze strict pe lege.