25 mai 2021
Liderul PSRM: Toți înțeleg, că dacă Dodon și Voronin au dat mâna, înseamnă că există un pericol eminent pentru țară
Republicii Moldova riscă să dispară de pe harta lumii, dacă la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie majoritatea va fi obținută de către forțele proeuropene. Atenționarea a fost făcută de către ex-președintele țării, Igor Dodon, la postul de televiziune Primul în Moldova. Politicianul a explicat că în prezent forțele externe controlează Președinția, iar dacă pe mâna lor va ajunge Parlamentul și Guvernul, atunci țara noastră își va pierde suveranitatea.
„Jucătorii din Occident vor ca Moldova să se alinieze cu celelalte state, care sunt împotriva Rusiei. Pentru ca acest lucru să se întâmple, ei mai au nevoie de Parlament și Guvern. Maia Sandu este doar un instrument, ea o să facă ceea ce i se va cere. În unele cazuri, ea nici nu va ști despre deciziile luate din exterior, care vor fi executate direct din Guvern”, spune Igor Dodon.
Liderul PSRM a mai declarat că decizia de a crea Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a fost luată pentru a salva țara.
„Toți înțeleg, că dacă Dodon și Voronin au dat mâna, înseamnă că există un pericol eminent pentru țară”, a mai adăugat Igor Dodon.