05 mai 2021
La Minsk a fost semnată Declarația comună a Parlamentului Republicii Moldova și Adunării Naționale a Republicii Belarus
La Minsk a fost semnată Declarația comună privind colaborarea dintre Parlamentul Republicii Moldova și Adunarea Națională a Republicii Belarus. Ceremonia s-a desfășurat la Casa Guvernului din capitala belarusă, în cadrul vizitei oficiale a Președintelui Legislativului Moldovei Zinaida Greceanîi în Republica Belarus.
În Declarație este exprimată determinarea părților pentru dezvoltarea colaborării interparlamentare în corespundere cu interesele ambelor state și popoare, precum și în domeniile comercial-economic, cultural, științific, educație, turism, etc.
Sunt specificate, de asemenea, dezvoltarea dialogului constructiv în domeniul activității legislative, extinderea relațiilor bilaterale interregionale, crearea condițiilor pentru stabilirea legăturilor directe dintre agenții economici.
Declarația a fost semnată de către Zinaida Greceanîi – Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Natalia Kocianova – Președintele Consiliului Republicii al Adunării Naționale a Republicii Belarus, Vladimir Andreicenko – Președintele Camerei Reprezentanților a Adunării Naționale a Republicii Belarus.
Aflată la Casa Guvernului, Speakerul Zinaida Greceanîi a semnat în Cartea de onoare, apreciind drept simbolică aflarea delegației parlamentare în Belarus în ajunul sărbătoririi Zilei Victoriei la care poporul belarus și-a adus un aport extraordinar.
”Transmit sincerele mele cuvinte de admirație pentru curajul belarușilor. Suntem mândri de această pagină glorioasă din istoria comună a popoarelor noastre”, se arată în mesajul Zinaidei Greceanîi.