08 aprilie 2021
Corneliu Furculiță: Deputații nu trebuie să aibă prioritate în procesul de imunizare
Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova susține că fiecare dintre parlamentari trebuie să se vaccineze anti-COVID-19 în etapa în care le vine rândul în mod obișnuit, ca și în cazul altor cetățeni ai țării noastre. Cu această precizare vine președintele fracțiunii, deputatul PSRM Corneliu Furculiță, urmare a mesajului adresat de Secretariatul General al Parlamentului către deputați și angajații instituției legislative.
Furculiță notează că, în cazul în care în Parlament sunt deputați, care se încadrează în grupul cetățenilor care urmează să fie vaccinați în etapa a doua, inițiată deja la nivel de țară, aceștia trebuie să o facă atunci când vor fi invitați de persoanele responsabile de procesul de vaccinare.
”Fracțiunea PSRM subliniază că deputații nu trebuie să aibă prioritate în procesul de imunizare împotriva virusului pandemic și e necesar să fie tratați la egalitate ca și oricare alt cetățean al Republicii Moldova. Din acest considerent, deputații noștri își vor administra serul anti-COVID doar în etapa la care vor fi invitați în calitate de cetățeni obișnuiți”, a scris parlamentarul pe pagina sa de socializare.
Președintele fracțiunii PSRM a accentuat că niciun deputat socialist nu a solicitat să fie inclus în vreo listă prioritară pentru imunizare.
Fracțiunea PSRM reiterează importanța procesului de vaccinare împotriva virusului pandemic la nivel de țară. Potrivit PSRM, Parlamentul, la fel ca și alte instituții de stat, trebuie să-și concentreze activitatea pentru identificarea banilor și aducerea cât mai urgentă a vaccinurilor în țară, pentru a imuniza cât mai mulți cetățeni.