18 martie 2021
PSRM înaintează în Parlament o nouă inițiativă care prevede anularea ”legii miliardului”
Povara miliardului furat din sistemul bancar a fost repusă pe umerii cetățenilor, prin decizia de astăzi a Curții Constituționale. Despre aceasta a declarat deputatul PSRM, Petru Burduja, care a anunțat că PSRM va înainta repetat un proiect de lege prin care să solicite anularea a așa-zisei legi a miliardului.
”Venim cu un anunț ca să fie găsite alte soluții, alte alternative, dar nu din contul cetățeanului simplu, pentru că aceasta este o povară și așa foarte grea pe umerii cetățenilor”, a declarat Burduja.
Deputatul a precizat că PSRM va solicita Parlamentului să susțină acest proiect de lege, astfel ca suma care a mai rămas, este vorba despre 17 miliarde de lei, să nu fie întoarsă din contul cetățeanului simplu.
La solicitarea deputaților Pro-Moldova, Curtea Constituțională a anulat legea prin care a fost abrogată așa-numită legea a miliardului. Parlamentul a votat, în decembrie 2020, inițiativa deputaților PSRM ce prevede anularea legii prin care datoria pentru frauda bancară a fost pusă pe umerii cetățenilor. Potrivit legii, care a fost votată în 2016, cetățenii erau impuși să achite 25 de miliarde de lei pentru a acoperi furtul din sistemul financiar-bancar. Legea votată în 2016 prevede emisia obligațiunilor de stat la valoarea nominală, la rata fixă a dobânzii, pe termene de până la 25 de ani, în volum total de până la peste 13,58 de miliarde de lei, cu rata efectivă a dobânzii de 5 la sută.