12 februarie 2021
PSRM îi cere CC să examineze constituționalitatea decretului Maiei Sandu de a o desemna repetat pe Gavrilița
Deputații PSRM merg la Curtea Constituțională (CC). Parlamentarii cer examinarea constituționalității decretului semnat de Maia Sandu prin care Natalia Gavrilița a fost desemnată repetat pentru funcția de premier. Totodată, socialiștii solicită ca Înalta Curte să suspende decretul semnat de Sandu până la pronunțarea deciziei. Anunțul a fost făcut de către deputatul Vasile Bolea.
“Am pregătit o sesizare la CC, ca să exercite controlul constituționalității decretului președintelui Republicii Moldova din 11 februarie 2021, prin care, după prima tentativă eșuată, președintele a înaintat a doua oară candidatura Nataliei Gavrilița pentru funcția de premier, cu toate că ieri noi am anunțat că în Parlament s-a formalizat o majoritate absolută din deputați, care au solicitat Președintelui să fie desemnat candidatul Mariana Durleșteanu. Este incontestabil rolul co-decident al președintelui în procesul desemnării unui candidat la funcția de premier. Noi considerăm că președintele a încălcat prevederile Constituției, a încălcat hotărârile CC și a ieșit totalmente din câmpul constituțional, încălcând și jurământul, pe care l-a dat la investitură”, a declarat Bolea.
Deputații PSRM mai solicită ca Înalta Curte să examineze sesizarea în regim de urgență.