09 decembrie 2020
Deputații PSRM propun ca pensionarii, cu venituri de până la 4000 lei pe lună, să primească de Paște câte 1000 lei
Pensionarii și beneficiarii altor alocații sociale, cu venituri de până la 4000 de lei pe lună, ar putea primi de Paște un ajutor unic de la stat de 1000 de lei. Deputații PSRM au elaborat o inițiativă legislativă în acest sens, care a fost prezentată de către socialistul Vladimir Odnostalco.
În total, de acest ajutor vor beneficia 690 334 mii de persoane. Potrivit calculelor, este nevoie de 697 de milioane de lei, iar sursa de finanțare a fost indicată în document.
Amintim că la inițiativa președintelui țării, Igor Dodon, și a deputaților PSRM, 592 de mii de persoane au primit ajutor unic de 700 de lei, în ajunul sărbătorilor de iarnă, în anul 2019. Totodată, în octombrie 2020, 660 de mii de pensionari și beneficiari ai altor alocații, cu venit de până la 3000 lei, au primit câte 900 de lei.