19 septembrie 2017
Pe 24 septembrie Partidul Socialiștilor va organiza mitinguri și marșuri în sprijinul inițiativelor Președintelui RM
Astăzi, 19 septembrie, a avut loc ședința de lucru a conducerii Partidului Socialiștilor (PSRM), în cadrul căreia au fost discutate acțiunile în sprijinul inițiativelor Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, care vor avea loc pe data de 24 septembrie în nordul, sudul și centrul republicii.
La ședință s-a decis că mitingurile și marșurile în sprijinul inițiativelor prezidențiale vor avea loc pe 24 septembrie în trei orașe ale republicii: Bălți (Piața Vasile Alecsandri), Anenii Noi (piața din fața clădirii Consiliului raional), Cahul (Piața Independenței).
Pe ordinea de zi a acțiunilor – susținerea inițiativelor Președintelui Republicii Moldova care urmau să fie supuse referendumului național:
– privind anularea legii care pune pe umerii cetățenilor miliardul furat;
– privind extinderea împuternicirilor președintelui;
– privind reducerea numărului de deputați în Parlament;
– privind introducerea disciplinei „Istoria Moldovei” în școli.
Partidul Socialiștilor invită toți cetățenii activi ai republicii să participe la acțiunile de protest. PSRM îndeamnă să susținem împreună președintele ales de popor și inițiativele sale ce țin de protejarea statului, de restabilire a echității și de dezvoltare social-economică a țării.