PSRM

15 februarie 2024

Radu Mudreac: Ministerul Agriculturii trebuie să promoveze politici care să asigure dezvoltarea ramurii

Astăzi, deputatul BCS, Radu Mudreac a criticat de la tribuna Parlamentului activitatea desfășurată de ministerul Agriculturii.

În special, Radu Mudreac a menționat scăderea nivelului de subvenționare a agricultorilor de la an la an. Astfel, potrivit deputatului, Fondul de subvenționare în agricultură pentru anul 2021, aprobat în 2020, a constituit 1,1 mld. lei plus 435 mln. alocați în luna septembrie după rectificarea bugetului. În 2022 – 1,7 mld, 2023 – 1,9 mld., dintre care 1,7 mld. sunt datorii care urmează a fi achitate în anul 2024. Bugetul pentru 2024 a fondului de subvenționare constituie doar 1,6 mld. lei.

”Măsurile de subvenționare sunt bune și necesare, dar sunt post investiționale. Dar importante sunt politicile pe care ministerul le promovează în domeniu și în acest sens nu am văzut nici una. Dacă excludem activitățile legate de subvenționare, politici ale ministerului nu am identificat”, a remarcat deputatul.

În această ordine de idei, Radu Mudreac s-a interesat unde sunt politicile ministerului în domeniul zootehnic dacă 65% de carne de porc și un procent esențial de carne de pasăre sunt importate. De ce 70% de făină la ”Franzeluța” este de import, în timp ce ministrul afirmă că avem grâu ieftin.

Radu Mudreac a remarcat că fracțiunea BCS mereu a fost deschisă pentru consultații pe aceste probleme și a lansat mai multe inițiative legislative, menite să redreseze situația din domeniu. Este vorba de proiectul de lege privind obligativitatea agenților economici de a expunere pe raft 50% de produs autohtone, proiectul din domeniul zootehnie de scutire a impozitului pe venit pentru cei ce investesc în domeniul zootehnic, proiectul legat de oferirea priorității producătorilor autohtoni la achiziții publice ș.a.

Referindu-se la dezvoltarea rețelelor de irigare în zona Nord, Centru, Sud a țării, și alte realizări, amintite de ministrul Bolea, Radu Mudreac a menționat că în anul 2023 au fost create ZERO grupuri de irigare, ZERO cooperative agricole, ZERO întreprinzători din diasporă care ar fi accesat fonduri pentru dezvoltarea unei afaceri în domeniul agro-alimentar.

Totodată, deputatul s-a indignat de faptul că guvernarea a anulat lista produselor sociale care prevede adaos comercial limitat la produsele de prima necesitate, listă care a existat de 30 de ani, deoarece conform Constituției statul este obligat să ofere acces la produse de prima necesitate.

”Ministerul Agricultorii nu trebuie să se ocupe doar de achitarea banilor către agricultori, ci trebuie sa facă politici și dacă politicile sunt corecte, atunci și țara este aprovizionată cu produse alimentare și securitatea alimentară este asigurată”, a punctat Radu Mudreac.

Pe finalul discursul, deputatul a remarcat că nu este clar ce a vrut să demonstreze ministrul Bolea, dar ieșirea din situație se pare a fi ”comasarea ministerului Agriculturii cu cel al Culturii în care Bolea să fie ministrul Culturii”.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă