PSRM

13 decembrie 2023

Igor Dodon și Olga Cebotari au avut o întrevedere cu Ambasadorul Germaniei

Secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon, și membrul Comitetului Executiv, Olga Cebotari, au avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Margret Webber, în cadrul căreia au discutat despre rezultatele alegerilor locale din țară, precum și despre situația politică și social-economică actuală.

Igor Dodon și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu denigrarea legii la cele mai înalte nivele, instabilitatea cadrului normativ și modificarea frecventă a acestuia întru satisfacerea intereselor unor anumite grupuri. Faptul că și persoanele, care dețin funcțiile cheie în stat neglijează legea, din cauza unor capricii și ambiții personale, este un semnal alarmant pentru existența statului de drept.

Totodată, politizarea excesivă a justiției, subjugarea acesteia intereselor puterii erodează ultimele vestigii ale principiilor statului de drept, pe care le clădim de mai mulți ani, or, acestea trebuie să fie valorile supreme într-o societate democratică.
„Plasarea în funcțiile cheie din sectorul justiției a unor persoane docile puterii, dar compromise, nu ne oferă încredere că aceste numiri sunt parte a unui proces de reformare. Ne convingem tot mai mult, că asupra acestor reforme se va reveni îndată ce va fi atins un consens politic larg”, a spus Igor Dodon.

De asemenea, liderul PSRM a exprimat îngrijorarea vizavi de promovarea de către PAS a ideii de integrare în UE fără regiunea transnistreană, precum și intenția de a renunța la statutul de neutralitate al țării, prevăzut în Constituție. Igor Dodon a subliniat că socialiștii consideră acest lucru o trădare a țării și a intereselor cetățenilor.

Secretarul executiv al PSRM a indicat asupra încălcărilor grave a drepturilor minorităților naționale admise de actuala conducere a Moldovei, ceia ce vine în contradicție cu conceptul acquis communautaire și Carta Drepturilor Fundamentale a UE. Un exemplu în acest sens poate fi relațiile cu Autonomia Găgăuză, care au degradat considerabil din cauza ambițiilor actualei guvernări și a nedorinței de a recunoaște noul bașkan ales.

Igor Dodon a subliniat că de-a lungul secolelor, reprezentanții a peste 100 de etnii au trăit pașnic pe pământul moldovenesc, iar această diversitate națională a fost întotdeauna bogăția noastră, care trebuie să fie păstrată și în viitor.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă