PSRM

07 decembrie 2020

Conducerea țării a discutat despre proiectul legii bugetelor

Președintele Parlamentului RM, președintele PSRM, Zinaida Greceanîi a participat la ședința săptămaînală cu Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și prim-ministrul, Ion Chicu.

Participanții la întrevedere au discutat, în special, despre cele patru proiecte de lege bugetar-fiscale, care trebuie să asigure funcționarea normală a sistemului social-economic al țării în anul 2021.

Amintimcă săptămaîna trecută, Parlamentul a aprobat în prima lectură aceste proiecte de lege și acum Guvernul este în așteptarea amendamentelor, pentru ca ulterior, să propună proiectele pentru lectura a doua.

Totodată, interlocutorii au menționat că imediat după turul doi al alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie, țara noastră a intrat practic în următoarea campanie – cea de pregătire pentru alegerile parlamentare anticipate. În legătură cu aceasta, au îndemnat toate forțele politice din Republica Moldova să dea dovadă de maximă responsabilitate și să nu uite despre importanța menținerii stabilității social-economice a țării.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă