Partidul Socialiştilor din Republica Moldova felicită cu ocazia Zilei Apărătorului Patriei, militarii, veteranii Forţelor Armate şi toţi bărbaţii care au purtat cîndva uniformă militară.
Anume Armata Roşie a eliberat Moldova de sub ocupaţia fascistă, în august, 1944. Anume în această armată au luptat cei mai buni feciori ai poporului multinaţional al Moldovei, precum Ion Soltîs, Feiodor Jarcinschi, Serghei Bolgarin, Vladimir Bocicovschi şi mulţi alţii.
Reprezentanţii Patriei noastre au participat la toate operaţiunile Armatei Sovietice, printre care operaţiunea din Afganistan, care mai bine de 10 ani de zile, a constituit un răgaz în calea atacurilor extremismului Islamic. Militarii noştri au participat la lichidarea consecinţelor avariei de la CAE Cernobîl, prin propria viaţă şi sănătatea salvînd milioane de oameni.
În toată perioada activităţii sale, Partidul Socialiştilor i-a omagiat şi a manifestat respect faţă de apărătorii Patriei noastre. Noi mereu am luptat pentru drepturile veteranilor, militarilor, participanţilor la conflictele militare şi a lichidatorilor consecinţelor avariei de la CAE Cernobîl, şi vom continua să facem acest lucru şi în continuare.
Sîntem convinşi că Moldova trebuie să-şi păstreze statutul de stat neutru şi vom continua să luptăm cu abnegaţie pentru neutralitatea Republicii Moldova. Noi dorim ca armata noastră să nu fie folosită niciodată împotriva propriului popor, ca militarii noştri să nu fie trimişi niciodată în alte regiuni ale lumii.
Noi ne pronunţăm pentru soluţionarea paşnică a diferendului transnistrean. Noi dorim ca militarii noştri să nu se afle niciodată pe diferite părţi ale frontului, aşa cum au fost în timpul războiului din Transnistria. Noi niciodată nu-i vom diviza pe cetăţenii ţării noastre după criterii naţionale sau de altă natură.
Dragi militari şi veterani ai Forţelor Militare! Vă dorim ca plaiul nostru moldav să nu mai cunoască ce-i aceea război, ca nici unul din feciorii, nepoţii şi strănepoţii noştri să nu mai fie obligaţi să lupte. Pentru aceasta avem nevoie de o societate stabilă, să trăim în pace cu toţi vecinii şi o armată gata să stea la straja poporului său.
Vă urăm fericire Dvs. şi familiile Dvs.! Pacea şi bunăstarea să domnească în casele Dvs!