PSRM

08 mai 2020

PSRM își dorește stabilitate politică, însă este pregătit pentru alegeri parlamentare anticipate

08 mai 2020 – Ca urmare a ultimelor evenimente din politica țării, Partidul Socialiștilor constată că Republica Moldova este sub asediu din partea unei grupări oligarhice. Cei care au furat miliardele din sistemul bancar și din bugetul țării, cei care au furat Aeroportul și alte proprietăți ale statului, cei care au capturat Moldova, pînă acum un an, doresc să se revanșeze și să recapete controlul asupra țării.

Mai multe decizii ale Curții Constituționale, inclusiv cea de joi, prin care a fost anulat creditul rusesc în valoare de 200 de milioane de euro, fac parte din strategia oligarhilor fugari, care vor să subjuge țara din nou. Din același arsenal fac parte și plecările din majoritatea guvernamentală.

Toate atacurile la adresa guvernării și a președintelui țării, Igor Dodon, cresc în intensitate, odată cu avansarea procesului de recuperare a Aeroportului Chișinău către popor. La fel, investigarea “dosarului miliardului”, asupra căruia insistă autoritățile, deranjează clanurile celor implicați în cel mai mare furt al secolului.

PSRM își reiterează sprijinul pentru Guvernul Chicu, cu scopul de a găsi, alături de șeful statului, Igor Dodon, soluții pentru a finanța toate programele sociale și de investiții în medicină, agricultură, drumuri, apeducte etc. Ne vom opune intenției oligarhilor de a arunca țara în haos.

În același timp, declarăm că suntem oricînd gata pentru a merge la alegeri parlamentare anticipate, care pot fi organizate împreună cu cele prezidențiale, în toamna acestui an.

Noi nu vom accepta o majoritate croită din transfugi, așa cum practică oligarhii, cumpărînd deputați, precum cartofii la piață. Nu vom accepta, sub nicio formă, o majoritate cu deputații de talia lui Candu și Șor, exponenții direcți ai grupării oligarhice, care au furat și au sărăcit Moldova.

Suntem gata să luptăm, alături de popor, în calitatea noastră de singurul partid antioligarhic din țară.

Victoria este de partea poporului, victoria este de partea noastră, a PSRM!

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă