PSRM

27 noiembrie 2019

Zinaida Greceanîi a participat la o ședință cu președintele și premierul

Președintele Partidului Socialiștilor, speakerul Parlamentului RM, Zinaida Greceanîi a participat la o întrevedere cu Președintele RM, Igor Dodon și Prim-ministrul Ion Chicu. La ședință au mai participat viceprim-ministru, ministru al Finanțelor, Sergiu Pușcuța, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi și secretarul general al Administrației Prezidențiale, Nicolae Posturusu.

În cadrul întrevederii au fost discutate cîteva chestiuni majore privind dezvoltarea social-economică a țării, în special, despre elaborarea proiectului bugetului de stat pentru anul 2020, care, astăzi, după aprobarea în cadrul ședinței Guvernului va fi remis Parlamentului spre examinare. În context, participanții au vorbit despre continuarea colaborării cu Fondul Monetar Internațional.

De asemenea, la ședință a fost abordată problema legată de activitatea unor agenți economici în portul internațional Giurgiulești. Au fost menționate anumite îngrijorări ale unor parteneri de dezvoltare, apărute în perioada fostelor guvernări.

În cursul dialogului, a fost discutată chestiunea privind necesitatea stringentă a implementării reformei justiției. Participanții la întrevedere au fost informați despre rezultatele întrevederii recente a delegației Republicii Moldova cu experții Comisiei de la Veneția, care a avut loc la Strasbourg. Șeful statului a reiterat importanța implementării obligațiunilor asumate în cadrul acordurilor internaționale cu partenerii externi ai Republicii Moldova.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă