PSRM

24 aprilie 2019

Zinaida Greceanîi a vizitat locuitorii din Lipcani care, în primul rînd au nevoie de ajutor

Președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi, a vizitat astăzi, 24 aprilie, anume acele persoane din orașul Lipcani, raionul Briceni, care, în primul rînd au nevoie de ajutor.

“Trebuie să facem tot ce ne stă în puteri, pentru ca toți oamenii să poată simți căldura și grija noastră, ca Sfînta sărbătoare de Paști să le aducă pace, liniște sufletească  și fericire”, a spus Zinaida Greceanîi.

Remarcăm că, pe parcursul acestei săptămîni, deputații, consilierii și activiștii Partidului Socialiștilor, vizitează pensionarii, precum și familiile cu venituri mici din întreaga țară, pentru a-i felicita cu sărbătorile de Paști și pentru a le oferi ajutorul necesar. În această săptămînă, socialiștii vor distribui 20 de mii de pachete pentru sărbători familiilor cu venituri mici și pensionarilor.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă