PSRM

06 octombrie 2019

Zinaida Greceanîi: Statul trebuie să ajute producătorii autohtoni să promoveze vinurile nu doar pe piața din Republica Moldova, dar și de peste hotare

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a participat la ceremonia de premiere a celor mai bune vinuri de casă, organizată în cadrul Zilei Naționale a Vinului.

”Este o tradiție foarte frumoasă de a promova un produs al nostru, autohton – vinul. Cu o deosebită mîndrie spun de fiecare dată că vinurile noastre sunt cele mai bune din lume și merită să le promovăm și să le consumăm, bineînțeles cu măsură”, a declarat Președintele Parlamentului.

Zinaida Greceanîi a adresat sincere felicitări producătorilor de vinuri învingători ai concursului pentru cel mai bun vin de casă ”Polobocul de aur”, dorindu-le succes în a continua tradiția de producere a vinurilor.

”Este o mîndrie a noastră deosebită cînd auzim că vinurile noastre ajung până și în China, de aceea statul trebuie să ajute producătorii noștri autohtoni să promovăm vinurile nu doar pe piața din Republica Moldova, dar și de peste hotare. Avem producători care au atîta curaj ca, în condiții deloc simple, să se miște înainte și să producă. Sincere felicitări tuturor!”, a menționat Zinaida Greceanîi.

Înainte de ceremonia de premiere, Președintele Parlamentului a vizitat standurile vinificatorilor expuse în Piața Marii Adunări Naționale și i-a felicitat cu ocazia Zilei Naționale a Vinului. Zinaida Greceanîi a discutat cu ei despre realizările și problemele pe care le întîlnesc.

Concursul pentru cel mai bun vin de casă ”Polobocul de aur” este organizat anual, din 2002, de Camera de Comerț și Industrie a Moldovei cu scopul de a pune în valoare tradiția producerii vinului de casă calitativ. La concurs au participat producători din majoritatea raioanelor Republicii Moldova. Juriul de specialitate a desemnat 8 învingători.

Ziua Națională a Vinului are loc în perioada 5-6 octombrie. Vinurile din Moldova pot fi degustate la standurile celor peste 65 de vinificatori, care și-au amplasat standuri în Piața Marii Adunări Naționale în baza hărții regiunilor cu Indicaţie Geografică Protejată.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă