Noutăți, Stirile principale

PSRM

Zinaida Greceanîi s-a întîlnit cu directoarea adjunctă pentru Europa și Asia Centrală a PNUD

Chișinău, 21 februarie 2020 – Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi s-a întîlnit, în după-amiaza zilei de astăzi, cu Agi Veres, directoarea adjunctă pentru Europa și Asia Centrală a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). La întrevedere a fost prezentă cu Dima Al-Khatib, Reprezentantul permanent al PNUD în Republica Moldova.

Zinaida Greceanîi a mulțumit PNUD pentru sprijinitul oferit în realizarea programului e-Parlament, implementat cu suportul Guvernului Suediei, care urmărește eficientizarea și transparentizarea proceselor legislative. Speakerul a subliniat interesul Legislativului pentru continuarea acestui parteneriat, care să contribuie la o deschiderea mai mare a Parlamentului, inclusiv a comisiilor sale permanente.

La rîndul său, oficiala PNUD a apreciat angajamentul și poziția de lider a Legislativului în implementarea sistemului e-Parlamentul, care va contribui la creșterea nivelului de transparență si înțelegere de către cetățeni a procesului legislativ, oferind posibilitatea urmăririi procesului de legiferare la toate etapele de adoptare și modificare a actelor legislative.

Totodată, Agi Veres a salutat inițiativa femeilor deputate, membre ale Platformei comune de dialog a deputatelor din Parlament, de a susține și promova angajamentele Agendei 2030, prin realizarea funcțiilor cheie ale Legislativului.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă