Noutăți, Stirile principale

PSRM

13 decembrie 2019

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu diaspora din Ungaria

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut o discuție cu diaspora din Ungaria, la finalul vizitei oficiale întreprinse la Budapesta la invitația omologului său maghiar.

Zinaida Greceanîi a mulțumit concetățenilor pentru că rămîn patrioți ai țării și buni ambasadori ai culturii și tradițiilor noastre în Ungaria. Președintele Parlamentului a subliniat că relația cu Ungaria este foarte prietenoasă și datorită autorităților de la Budapesta, vocea Republicii Moldova este mai puternică în Uniunea Europeană.

Referindu-se la situația din țară, președintele Parlamentului a subliniat importanța pe care autoritățile o acordă dezvoltării infrastructurii în întreaga țară. ”Politicienii trebuie să asigure stabilitate politică și să acționeze în interesul cetățenilor Republicii Moldova. Suntem hotărîți să apărăm interesul statului și al oamenilor noștri”, a spus Zinaida Greceanîi.

”Vom îndeplini toate angajamentele pe plan extern asumate pînă acum, pentru că nu partidele, ci statul a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Trebuie să muncim mult și sperăm că schimbările spre bine în țară vă vor aduce acasă. Țara are nevoie de experiența și energia dumneavoastră”, a spus Zinaida Greceanîi.

Președintele Parlamentului a mulțumit Asociației moldovenilor din Ungaria, condusă de Oleg Damașcan, președintele Asociației moldovenilor din Ungaria, pentru că păstrează și promovează tradițiile noastre, dar în special pentru că îngrijesc mormintele a 143 de moldoveni căzuți în cel de-al doilea Război Mondial și înmormîntați în Szekesfehervar. Tot aici este locul de veci al tatălui marelui compozitor Eugen Doga.

Deputații au răspuns la întrebările cetățenilor noștri stabiliți în Ungaria, au transmis felicitări cu ocazia sărbătorilor de iarnă și au urat lumină în suflet, optimism și realizări pentru Republica Moldova.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă