Noutăți, Stirile principale

PSRM

Vlad Batrîncea a cerut opoziției să susțină proiectele sociale

Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea, a răspuns opoziției la acuzațiile aduse autorităților, exprimate în timpul discuției cu privire la amendamentele la bugetul de anul acesta. În același timp, el a menționat că unii reprezentanți ai opoziției, deja de cîteva luni folosesc tribuna parlamentară exclusiv pentru campania electorală: „Vedem cu toții această competiție, aceste curse, care este principalul dușman al lui Dodon, care este mai tare în acest sens”.

Deputatul a enumerat activitățile guvernării, prezentînd informații concrete. El a menționat că Guvernul a oferit fermierilor mai mult ajutor decît acești agenți economici au plătit impozite în 2019.

Pensionarii cu venituri mici primesc suport financiar de două ori în acest an: 700 de lei în ianuarie și 900 de lei în octombrie, în total 1 600 de lei pentru pensionari, ceea ce constituie 1 miliard de lei.

Sistemul de învățămînt a primit finanțare suplimentară de 100 de milioane de lei pentru furnizarea de dezinfectanți.

De la 1 septembrie, salariile medicilor au fost majorate cu 30%, de la 1 ianuarie – vor fi majorate cu încă 30%.

„Și toate acestea în condiții de pandemie. S-ar fi descurcat cineva mai bine?”, a întrebat Vlad Batrîncea.

Socialistul a remarcat că unul dintre deputații de opoziției a recunoscut că anul trecut Guvernul condus de Maia Sandu nu a avut bani pentru a susține fermierii. “Este foarte bine că a început campania electorală, mai aflăm niște adevăruri”, a spus deputatul în acest sens.

„De la această tribună, i-am ascultat pe colegii mei, care s-au aflat la putere în Republica Moldova timp de 10 ani, de culori diferite, componențe diferite, coaliții, alianțe. În acești 10 ani, peste 20 de laboratoare medicale au fost „optimizate”. Abia am salvat unele spitale din raioane mai mici de „optimizare”, iar astăzi aceste spitale sunt foarte importante, tratează pacienții cu COVID.

Ce ați făcut pentru medicii noștri în 10 ani? Cu cît le-ați majorat salariile? Majorările reale au fost în timpul Guvernului Greceanîi, cînd Banca de Economii și aeroportul erau profitabile. Anume în acești 10 ani de coaliții și alianțe au fost furate miliarde”, a remarcat Vlad Batrîncea.

Deputatul a reamintit că unii reprezentanți ai opoziției parlamentare de astăzi au participat la vot atunci cînd au fost aduse modificări la legea BNM, cînd au fost efectuate privatizări dubioase. Apoi au tăcut, dar acum au început să vorbească despre campania electorală și lovesc în Dodon.

„Loviți de parcă vă descurcați mai bine, ca și cum ați avea o echipă de vis, o echipă de succes. Dar nu este așa”, a subliniat Vlad Batrîncea.

Socialistul a menționat că, desigur, orice Guvern trebuie criticat – astfel încît acesta să fie responsabil și să funcționeze în beneficiul cetățenilor. Dar acest Guvern a funcționat așa cum și ar fi trebuit.

Vicepreședintele a făcut apel la deputați să dea dovadă de bun simț și mai puțină ipocrizie, avînd în vedere situația în care s-a aflat țara noastră, precum și faptul că anul trecut, cînd a fost planificat bugetul, nu se știa încă că vor apărea probleme financiare și să susțină modificările bugetului.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă