PSRM

20 august 2019

Vasile Bolea răspunde acuzațiilor: Cînd toți cei 35 de exponenți ai PSRM au votat pentru investirea Guvernului, acest fapt nu a fost unul grav?

Socialistul Vasile Bolea a reaționat la acuzațiile mai multor deputați privind numirea lui Vladimir Țurcan în funcția de președinte al Curții Constituționale. Cu referire la acest subiect, deputatul a scris un mesaj pe pagina sa de pe o rețea de socializare. 

“Desemnarea unui exponent al Partidului Socialiștilor… este un lucru grav care știrbește și mai mult încrederea în instituție.

Nu am înțeles etichetările unor colegi.

Interesant, dar cînd toți cei 35 de exponenți ai Partidului Socialiştilor au votat pentru investirea Guvernului, acest fapt nu a fost unul grav, ştirbind şi mai mult încrederea în instituție?

Dar poate numirea nașilor, cumetrilor, concubinelor, fostelor soții în calitate de secretari de stat, adjuncți, interimari şi alți şefuşori, nu a ştirbit deloc din imaginea acestor instituții?

Nu mă consider lepros, bolnav de rabie, gripă aviară sau alte maladii transmisibile. Sunt mîndru că fac parte din marea familie a socialiştilor, o echipă unită, consolidată şi profesionistă.

Am deplină încredere în profesionalismul actualei componențe a Curții Constituționale. Am încrederea că judecătorii CC, numiți recent, vor da dovadă de caracter, corectitudine şi se vor supune doar Constituției.

În ceea ce ține de alegerea în calitate de Preşedinte al Curții Constituționale a domnului Vladimir Țurcan, consider că este un bun profesionist, cu o experiență bogată care, prin prestația sa, va întoarce încrederea cetățenilor în această importantă instituție din statul nostru.

P.S. Celor care au emoții şi nu le pot stăpîni, le recomand să privească vreun serial, precum „Санта Барбара”, „Рабыня Изаура” sau altele. Acolo puteți da frîu emoțiilor”, a scris deputatul socialist.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă