Noutăți, Stirile principale

PSRM

29 decembrie 2019

Socialiștii au felicitat locatarii din cadrul Centrului de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău a felicitat locatarii Centrului de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil, situat pe strada Haltei, 2, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Vicepreședintele fracțiunii PSRM, Dinari Cojocaru, a menționat că consilierii socialiști au decis să-i felicite pe cei care în perioada sărbătorilor erau lipsiți de atenția celor din jur.

„L-am invitat pe Moș Crăciun, am adus diverse feluri de mîncare și cadouri pentru fiecare persoană de aici. Am felicitat și persoanele cu dizabilități care se află în acest centru”, a spus Cojocaru.

El a remarcat că oamenii au fost plăcuți surprinși de o asemenea atenție din partea consilierilor.

„Fiecare persoană are dreptul să se bucure de sărbători, de atenție și de o viață demnă”, a spus vicepreședintele fracțiunii PSRM.

Conducerea instituției a menționat că pentru prima dată din 2004, acestor oameni li s-a organizat o sărbătoare.

În momentul vizitei consilierilor, în centru se aflau 32 de persoane din cei 46 de locatari.

Centrul de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil are o capacitate de 100 de persoane și este posibilă cazarea non-stop din 1 noiembrie pînă pe 31 martie.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă