PSRM

13 mai 2019

Socialiștii solicită utilizarea rațională a fondurilor bugetare în capitală

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău, solicită executivului în mod de urgență să fie efectuate procedurile necesare pentru procurarea tehnicii specializate și executate lucrările de construcție și reparație a drumurilor și a căilor de acces din municipiul Chișinău.

Liderul fracțiunii PSRM din CMC, Dinari Cojocaru, în cadrul briefing-ului de luni, 13 mai, a vorbit despre starea drumurilor și despre proiectele care se fac datorită sumelor enorme de bani care sunt împrumutați.

“La ședințele matinale, pe ordinea de zi sunt puse un șir de întrebări, dar în niciun fel nu se abordează subiectul cu privire la cîți bani au fost împrumutați și care este procentul pe care trebuie să îl returnăm?”, s-a indignat liderul fracțiunii.

Pentru repararea și menținerea drumurilor în Chișinău au fost alocate din bugetul municipal 400 milioane de lei. Dintre care, 300 milioane sunt oferite agenților economici privați, în timp ce toate lucrările pot fi efectuate de întreprinderile municipale.

Dinari Cojocaru a menționat că una dintre soluții ar fi contracararea directă cu întreprinderile municipale, care dețin o uzină de producere a asfaltului și un laborator de testare a lucrărilor. Astfel, nu ar fi necesar să fie închiriat fiecare serviciu, iar acest lucru ar permite economisirea unor sume mari de bani.

Consilierul municipal, Vitalie Mucan consideră că există un cerc vicios. Drumurile nu sunt reparate, iluminatul stradal este de o calitate proastă, iar marcajele lipses. Și toți se întreabă unde este problema.

“Executivul motivează prin faptul că lipsește tehnica specializată și nivelul scăzut de pregătire a întreprinderilor municipale. Dar ce măsuri întreprindeți voi pentru îmbunătățirea acestei situații? Cîți bani au fost alocați pentru procurarea tehnicii și modernizarea acestor întreprinderi?”.

Vitalie Mucan a remarcat că, în timp ce executivul nu propune alocare banilor, fracțiunea socialiștilor insistă în fiecare an ca să fie procurată tehnica necesară și dezvoltate întreprinderile municipale.

În acest context, socialiștii au solicitat utilizarea rațională a banilor din bugetul municipal, precum și procurarea tehnicii specializate pentru care s-a alocat finanțe.

Mai mult de atît, aceștia au cerut ca lucrările de reparații din Chișinău să fie efectuate de întreprinderile municipale și nu de către agenții economici privați, iar  toate întreprinderile să prezinte un raport privind ceea ce trebuie achiziționat și actualizat.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă