PSRM

10 iulie 2014

Socialiştii încep lucrul activ cu diaspora

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova organizează o serie de întîlniri cu compatrioţii, care trăiesc şi muncesc  peste hotarele ţării noastre, inclusiv pe teritoriul Rusiei. În cadrul întîlnirilor preconizate, liderul PSRM, Igor Dodon, va discuta probleme legate de situaţia politică şi cea social-economică din Republica Moldova, de pericolele şi riscurile pentru economia moldovenească după semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, mecanismele şi perspectivele denunţării acestuia după organizarea unui referendum naţional, va vorbi despre iniţiativele şi documentele de program ale socialiştilor. Se preconizează organizarea unor astfel de întîlniri în cîteva oraşe ale Rusiei, şi anume Moscova, Sankt-Petersburg, Surgut, Soci şi altele.

 

Primul eveniment de acest fel va avea loc duminica, 13 iulie, la Moscova. Şi-au confirmat participarea peste o mie de compatrioţi. Totodată, împreună cu liderul Partidului Socialiştilor, se planifică participarea la eveniment a unor deputaţi din Duma de Stat a FR, precum şi a reprezentanţilor Guvernului Moscovei. La finele evenimentului va avea loc un concert cu participarea vedetelor muzicii uşoare din Moldova.

 

Vă amintim că anume socialiștii promovează stabilirea unor relaţii strînse dintre Moldova şi Federaţia Rusă în cadrul Uniunii Vamale, promovînd, totodată, ideea privind organizarea unui referendum naţional, rezultatele căruia vor sta la baza denunţării Acordului de Asociere cu UE. Pe teritoriul Rusiei trăiesc şi activează peste o jumătate de milion de cetăţeni ai Moldovei.

 

„Credem că este de datoria noastră să informăm un număr cît mai mare de cetăţeni de-ai noştri, inclusiv cei aflaţi peste hotare, despre situaţia în care s-a pomenit Moldova după cinci ani de guvernare a aşa-zişilor eurointegratori, mai precis – eurounionişti. Oamenii au dreptul să obţină informaţii obiective, veridice şi actualizate vizavi de evenimentele din Patrie, de direcţia în care se mişcă Moldova, despre riscurile legate de situaţia actuală, despre perspectivele de dezvoltare a evenimentelor după alegerile parlamentare şi, momentul principal, despre modul în care politica actualilor guvernanţi provizorii va influenţa bunăstarea şi viaţa fiecărui om care trăieşte atît în Moldova, cît şi în afara acesteia”, a declarat Igor Dodon. 

 

„Din păcate, deseori, oamenii sînt lipsiţi de acces la informaţii veridice. Anume adevărul pur, fără a-l înfrumuseţa, îl vom povesti compatrioţilor noştri. Aceştia îl merită. Sîntem obligaţi să le punem la dispoziţie informaţia obiectivă, recepţionînd, totodată, doleanţele, aşteptările şi propunerile cetățenilor, care, din anumite circumstanţe, au ajuns să se afle în afara ţării natale”, a spus în final liderul PSRM, explicînd scopurile seriei de evenimente cu participarea diasporei.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă