PSRM

11 iunie 2019

Parlamentul a votat pentru schimbarea sistemului electoral de la cel mixt la cel proporțional

Astăzi, 11 iunie, Parlamentul a examinat proiectul de modificare a unor acte legislative ( Codul electoral, despre statutul deputatului în parlament, Legea privind partidele politice, Codul contravențional), care prevăd anularea sistemului electoral mixt și revenirea la votul proporțional. Proiectul a fost adoptat în prima lectură.

Fracțiunea PSRM susține acest proiect, deoarece el face parte din acel acord a majorității parlamentare dintre PSRM și blocul ACUM, a menționat liderul fracțiunii PSRM, Vlad Batrîncea.

“Noi, socialiștii, mereu spuneam că este important sistemul electoral dar este și mai important cine controlează acest sistem și dacă acest sistem poate asigura o exprimare liberă a voinței cetățenilor, poate apăra votul cetățenilor, dacă poate proteja procesul și sistemul electoral de diferite imixtiuni, influență administrativă și coruperea alegătorilor”, a spus Vlad Batrîncea.

Acesta a informat că socialiștii vor face cîteva amendamente în lectura a doua a proiectului. De asemenea, deputatul consideră că Comisia juridică va avea mult de muncit din motiv că problemele principale pe care vor insista socialiștii sunt listele electorale și calitatea acestora.

“Problemele principale constau în influența resursului administrativ atunci cînd se formează birourile, comisiile electorale și coruperea alegătorilor.

Iar în acest sens, sunt de acord cu colegii, precum că deseori și poliția spune că cadrul legal nu este performant și că nu știu cum să reacționeze la lucrurile care se produc. Noi trebuie să descoperim aceste detalii și să  asigurăm ca absolut toate procedurile să fie legale”, a spus deputatul.

Proiectul include și îmbunătățirea procedurii de votare a diasporei, transparența finanțării partidelor, stabilirea unor proceduri clare pentru întocmirea listelor de candidați, excluderea certificatelor de integritate, excluderea campaniei electorale în ziua alegerilor etc.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă