Noutăți, Stirile principale

PSRM

Liderii PSRM au comentat rezultatele alegerilor în republică şi în Chişinău

Preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, şi candidatul PSRM la funcţia de primar general al municipiului Chişinău, Zinaida Greceanîi, au prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, poziţia formaţiunii cu privire la rezultatele preliminare ale alegerilor locale, care au avut loc ieri,14 iunie. Comentînd rezultatele alegerilor locale generale, Dodon a menţionat că partidele de la guvernare au folosit, în cadrul campaniei electorale, resursele administrative, ceea ce le-a asigurat victoria în mai multe raioane ale ţării. Potrivit datelor preliminare, Partidul Socialiştilor a învins în patru raioane ale ţării şi ocupă locul trei după numărul de consilieri raionali. În acelaşi timp, candidaţii din partea Partidului Socialiştilor pentru funcţia de primar au ieşit în turul doi în 15 oraşe ale ţării, inclusiv la Chişinău. PSRM este gata să lanseze lupta pentru victorie în turul doi în aceste oraşe imediat de cum CEC va anunţa startul campaniei respective. Socialiştii deja au început negocierile vizavi de crearea majorităţilor în mai multe raioane şi oraşe ale RM. După cum a subliniat Dodon, va fi creată majoritate cu consilierii locali din partea „Partidului Nostru”, a candidaţilor independenţi, precum şi cu consilieri reprezentanţi ai Partidului Comuniştilor, care şi-au declarat disponibilitatea de cooperare.

Totodată, Dodon a reiterat că Partidului Socialiştilor exclude formarea coaliţiilor cu partidele de guvernămînt – PLDM, PDM şi PL. La fel, în calitate de eventuali parteneri nu sînt priviţi consilierii blocului electoral al lui Iurie Leancă. Dodon a indicat că, în Consiliul Municipal Chişinău, Partidului Socialiştilor va fi reprezentat prin cea mai numeroasă fracţiune. După rezultatele preliminare, aceasta va fi alcătuită din 19 consilieri, totuşi, potrivit politicianului, această cifră nu este definitivă. „Au fost incidente la secţiile de votare din suburbii, mai ales la Sîngera, unde consilierii din partea aşa-ziselor partide pro-europene s-au baricadat în secţie şi nu au permis semnarea proceselor verbale. Noi vom cere alegeri repetate la Sîngera, deoarece, potrivit informaţiei preliminare, socialiştii au înregistrat acolo un rezultat bun, care ne-ar fi permis obţinerea celui de-al 20-lea mandat şi formarea unei majorităţi cu alte partide, cu excepţia celor pe care le-am numit anterior, în Consiliul Municipal. De aceea, cred, încă nu a fost pus punctul în acest sens”, a declarat Dodon, adăugînd că Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a început deja negocierile privind formare majorităţii şi în Consiliul Municipal Chişinău.

La rîndul său, candidatul Partidul Socialiştilor din Republica Moldova pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău, Zinaida Greceanîi, a mulţumit cetăţenilor pentru înalta încredere, pe care au manifestat-o prin votul lor pentru candidatul socialist. „Voturile obţinute ne dau speranţa că municipiul Chişinău poate fi salvat de haosul în care acesta se află deja de 8 ani”. În opinia Z. Greceanîi, în turul doi cetăţenii vor dori să facă o alegere corectă. „Ei vor dori să trăiască într-un oraş mai comod, cu nişte condiţii decente de trai pentru toţi. Toţi au obosit de acest haos şi sînt gata să asigure ajutorul necesar pentru a face oraşul mai frumos. Oare chiar „mîna Moscovei”, folosită de contracandidaţii noştri drept sperietoare, este de vină pentru calitatea proastă a drumurilor noastre? Sau, poate, din cauza „mîinii Moscovei”, la Chişinău sînt defrişate parcurile? Nu. Acestea depinde de cei, care încearcă să organizeze lucrul în municipiul Chişinău. Anume de aceea, conducerea trebuie să fie asigurată de o echipă de profesionişti, care vor propune soluţii concrete pentru rezolvarea problemelor concrete”, a menționat ea.

Totodată, Zinaida Greceanîi a comentat încălcările comise în cadrul procedurii de vot. În mod special, candidatul PSRM a atras atenţia asupra faptului că legea permite ca într-un singur apartament să aibă viza de reşedinţă şi 100 de persoane, lacună de care au beneficiat unii contracandidaţi. „Şi asta se numeşte „alegeri democratice”? Da, legea o permite. Dar cineva a modificat această lege, la fel ca şi multe alte, ajustînd-o după propriile necesităţi, pentru a-şi garanta un anumit număr de voturi. Parcă acestea sînt voturi ale unor cetăţeni reali? Cred că nu. Dacă se va continua pe această direcţie, ţara va fi condusă aşa cum a fost condusă şi pînă acum, iar Primăria – cu atît mai mult”, a spus candidatul.

Zinaida Greceanîi i-a îndemnat pe cetăţeni  să nu fie indiferenţi de soarta municipiului Chişinău şi a menţionat că toate promisiunile, făcute de ea şi de echipa sa, în cadrul campaniei electorale, vor fi realizate.

Video

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă