PSRM

15 noiembrie 2018

Fracțiunea PSRM a venit în plenul parlamentului cu un pachet de inițiative sociale

Fracțiunea Partidului Socialiștilor a înaintat pentru introducerea pe ordinea de zi a ședinței parlamentului din 15 noiembrie, a cîtorva proiecte, care presupun acordarea de ajutor social pentru diferite categorii de cetățeni.

În primul rînd, este vorba despre proiectele de amendamente la legile privind sistemul de sănătate, reproducere, cît și proiectul de lege privind capitalul familial, care au fost prezentate de către deputatul PSRM Vladimir Odnostalco.

Socialiștii au propus modificarea legislației care prevede asigurarea nou născuților cu toate cele necesare pentru prima lună de viață. El a menționat că Guvernul deja a luat o asemenea hotărîre, însă ar fi corect ca acest lucru să fie întărit la nivel de legislativ.

Încă o modificare prevede asigurarea din partea statului cu lapte praf pentru sugarii care au nevoie de acest adaos.

Aparte a fost prezentat proiectul de lege cu privire la capitalul familial, care este destinat să sporească prin măsuri suplimentare natalitatea, datorită susținerii financiare.

De asemenea, socialiștii consideră necesar de se oferi asistență psihologică și medicală gratuită pentru femeile însărcinate care fumează, deoarece fumatul influențează negativ natalitatea.

Fracțiunea PSRM a venit cu inițiativa de susținere socială pentru antrenorii a cărora studenți au obținut rezultate sportive remarcabile. Deputatul socialist Vasile Bolea a remarcat că în ultima perioadă, sportivii moldoveni au obșinut un număr considerabil de medalii și au dus faima țării la nivel internațional. Potrivit lui, în legea ce ține de cultura fizică și sport există unele prevederi ce presupun protecția socială a sportivilor, însă nu este stipulat nimic despre antrenorii acestora.

De asemenea, socialiștii au propus audierea în plenul parlamentului, cu privire la politica de personal în sistemul educațional și crearea oportunităților de a atrage tineri profesioniști în acest domeniu.

Deputatul Vlad Batrîncea a menționat că rata deficitului de cadre din sistemul de educație este astăzi, de aproape 2000 de oameni. Potrivit deputatului, audierile deja au avut loc în cadrul ședinței comisiei parlamentare de profil, însă problema trebuie revăzută la ședința plenară a parlamentului.

Majoritatea parlamentară a refuzat să revizuiască inițiativele sociale propuse. O excepție este proiectul de susținere a antrenorilor, care urmează să fie prezentat Parlamentului în sesiunea plenară a organului legislativ, săptămîna viitoare.

 

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă