Noutăți, Stirile principale, Video

PSRM

Igor Dodon: Nici eu, nici PSRM nu vom pleda pentru revenirea la alegerea președintelui de către parlament

Nici Partidul Socialiștilor și nici Igor Dodon nu vor pleda pentru revenirea la alegerea președintelui de către parlament. Despre aceasta a declarat șeful statului în cadrul unei emisiuni difuzată pe un canal privat de televiziune, risipind zvonurile răspîndite în acest sens.

„Noi am optat întotdeauna pentru forma prezidențială de guvernare, astfel încît cetățenii să aleagă și să-i dea împuterniciri președintelui. De aceea, nu vom sprijini procedura de alegere a președintelui care a existat în perioada 2000 și 2009 și chiar în 2016. Considerăm că am obținut întoarcerea dreptului la vot pentru cetățeni. Trebuie să păstrăm și să consolidăm instituția prezidențială”, a spus el.

În ceea ce privește candidatura sa, Igor Dodon a menționat că intenționează să candideze pentru al doilea mandat, dar este prea devreme pentru a vorbi despre acest lucru, iar decizia finală în acest sens va fi luată de partidul pro-prezidențial, PSRM.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă