PSRM

11 mai 2017

Zinaida Greceanîi a discutat cu secretarul Comisiei Finanțe a Senatului francez despre aspectele privind acordarea de asistență Moldovei

Pe data de 12 mai, Președintele Partidului Socialiștilor Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu senatorul francez, secretar al Comisiei Finanțe a Senatului Republicii Franceze, raportorul special al participării Franței la bugetul Uniunii Europene, François MARC.

În cadrul întrevederii au fost discutate aspecte cu privire la acordarea de asistență financiară Moldovei din partea partenerilor europeni, rezultatele asistențelor macrofinanciare acordate în 2007 -2008 și 2010 -2012, examinarea condițiilor economice și financiare precum și necesitățile unei noi asistențe macrofinanciare.

Zinaida Greceanîi a declarat în cadrul întrevederii că fondurile UE adesea nu sunt orientate în Moldova spre dezvoltare, ci pentru acoperirea deficitului bugetar. În opinia ei, este necesar să fie restabilit sistemul de monitorizare a asistenței financiare care a existat în țară până în anul 2008. Sistemul a fost dezvoltat, inclusive, cu susținerea Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională SIDA.

Potrivit ex-ministrului Finanțelor, fostul prim-ministru al Republicii Moldova Zinaida Greceanîi, în cadrul unui astfel de sistem, fondurile care erau alocate țării noastre de către donatori, aveau un scop concret, iar utilizarea lor era strict controlată. Ca urmare a acțiunilor competente din 2002-2008 datoria externă a scăzut în Moldova, de la 70% din produsul intern brut PIB până la 12% din PIB.

În 2010, așa-numitele autorități „pro-europene“, au abandonat acest sistem de monitorizare a veniturilor și a cheltuielilor și au revenit înapoi la utilizarea abuzivă a fondurilor, ceea ce a condus la o creștere substanțială a datoriei externe.

Zinaida Greceanîi a subliniat că, în acest caz, nu este necesar să reinventăm bicicleta, ci pur și simplu să revenim la fosta practică de monitorizare a asistenței financiare, care a dat rezultate excelente.

Părțile au discutat și alte aspecte importante ale finanțării externe a republicii.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă