PSRM

12 iulie 2021

Zinaida Greceanîi a adresat un mesaj după scrutinul parlamentar din 11 iulie

Adresarea Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi după scrutinul parlamentar din 11 iulie:

”După ce s-au calmat spiritele electorale, iar componența viitorului Parlament este aproape evidentă, aș dori să adresez colegilor deputați din Legislatura a X-a sincere mulțumiri pentru colaborarea desfășurată, iar viitorilor deputați – felicitări și urări de succese în munca pentru binele țării.

Mandatul Parlamentului de Legislatura a X-a a fost incomplet, dar și extrem de dificil. Mai mult de jumătate din această perioadă a fost marcată de pandemie. Pentru prima oară Parlamentul țării, prin Hotărârea adoptată la 17 martie 2020, a declarat stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

În colaborare cu Guvernul, au urmat acțiuni prompte și hotărâte pentru a lupta cu pandemia, pentru a ocroti viața oamenilor și menține viabilitatea sistemului medical, dar și pentru a adapta toate domeniile de activitate la realitățile noi. Mulțumesc pe această cale atât deputaților cât și membrilor Guvernului pentru susținere și munca titanică depusă.

Mulțumesc deputaților și Secretariatului Parlamentului și pentru acea donație de aproape un milion de lei în vederea dotării spitalelor și susținerea lucrătorilor medicali, dar și pentru înțelegerea de care au dovadă atunci când am dispus returnarea în bugetul public a 10 mln de lei din bugetul instituției noastre pentru susținerea sistemului medical.

A fost pentru noi toți o experiență fără precedent – fiecare a venit cu inițiative pe care le credea mai bune în această situație de criză, dar nimeni nu a fost indiferent.

În pofida restricțiilor pandemice, Parlamentul Republicii Moldova de Legislatura a X-a a adoptat peste 500 de acte normative din toate domeniile, convocându-se în 76 de ședințe plenare.

Este simbolic faptul că printre primele acte votate de deputații de Legislatura a X-a a fost Hotărârea privind adoptarea Declarației cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului Republica Moldova, act prin care se punea capăt regimului oligarhic. Sper că acest exercițiu va fi și pe viitor un avertisment pentru orice tentativă de a institui dictatura în țara noastră.

În pofida circumstanțelor în care a fost declanșat, actualul scrutin parlamentar a făcut parte a proceselor democratice firești într-un stat de drept. Sper ca noua componență a Parlamentului să reprezinte cu demnitate voia poporului și să se conducă în activitate exclusiv de această voință și de legea supremă a statului.

Stimați candidați la funcțiile de deputat în noua Legislatură, orice forță politică ați reprezenta, vă îndemn să puneți în capul mesei interesele țării noastre și cetățenilor ei. Iar sarcina este foarte grea – oamenii așteaptă progrese în toate domeniile, în primul rând, în cele strategice: economie, sănătate, învățământ, justiție, securitate. Sunt încrezută că toți deputații nou aleși vor conștientiza responsabilitatea ce le va reveni lor și membrilor viitorului Cabinet de miniștri.

Vor fi multe fețe noi în Parlamentul de Legislatura nouă, dar vor fi și personalități cu profesionalism desăvârșit, cu experiență unică și bogată. Acest fapt poate să urgenteze găsirea soluțiilor inteligente și eficiente pentru criza din țara noastră.

Vă îndemn, stimați viitori colegi, să ascultați de oameni – cetățenii au investit încredere în noi, acum trebuie să facem față așteptărilor lor, cât de înalte ar fi!”

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă