PSRM

11 martie 2020

CSS a examinat strategia de combatere a răspîndirii coronavirusului

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a convocat astăzi, în regim de urgență, Consiliul Suprem de Securitate, în cadrul căruia s-a examinat strategia de combatere a răspîndirii virusului COVID19 sau coronavirusului.

Șeful statului a menționat că chiar dacă, la această etapă, în țară nu sunt înregistrate semnale de agravare semnificativă a situației și nu sunt motive de panică, totuși, pornind de la experiența altor țări, această criză este tratată cu maximă seriozitate și prudență, astfel încît să se poată acționa prompt și eficient în cazul unor evoluții negative ale situației.

“După audierea rapoartelor prezentate de instituțiile de resort, am concluzionat că ne confruntăm cu o criză în măsură să afecteze securitatea națională. Ținînd cont de eventuale efecte grave, urmează să tratăm situația ca o criză cu un potențial impact asupra siguranței cetățenilor, indiferent de măsurile speciale care vor fi întreprinse”, a spus Igor Dodon.

El a reiterat că are deplină încredere în profesionalismul medicilor noștri, iar la baza deciziilor care se iau la nivel politic se pune, în mod primordial, experiența lor temeinică.

Șeful statului a anunțat că discuțiile la ședința CSS s-au concentrat pe următoarele direcții:
– analiza modului în care s-a acționat pînă la momentul actual în sfera prevenirii și a deciziilor luate, ce a funcționat bine și ce nu;
– întărirea capacității de decizie și reacție rapidă a celulei de criză instituită pentru prevenirea răspîndirii virusului și protejarea sănătății populației;
– măsuri privind întărirea securității cetățenilor, prin responsabilizarea celor veniți din zonele afectate, pentru a ne asigura că nimeni nu răspîndește boala cu bună-știință;
– măsuri de sprijinire a concetățenilor aflați peste hotare, care au nevoie de ajutor.

În cadrul ședinței CSS s-au luat următoarele decizii:

1) Criza privind riscurile pentru sănătatea populației vizează în mod direct securitatea națională. Prin urmare, Consiliul Suprem de Securitate se implică activ în acțiunile autorităților de prevenire a răspîndirii COVID19.

În acest sens, în cadrul CSS a fost creată o celulă de monitorizare continuă a crizei și de intervenție rapidă în sprijinul instituțiilor, în caz de necesitate.

Au fost luate măsurile necesare în vederea stabilirii legăturilor de coordonare și comunicare între instituțiilor statului pentru gestionarea eficientă a acestei crize.

Una dintre măsuri vizează crearea unui centru unic de comandă la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Aceste centru va reuni reprezentanții tuturor instituțiilor cu atribuții în gestionarea crizei, nu doar cei ai Guvernului, astfel încît să fie eficientizată comunicarea instituțională.

Centrul unic de comandă va fi coordonat, după caz, de Președintele țării, în calitate de conducător al Consiliului Suprem de Securitate, și/sau de Prim-ministru, pentru ca deciziile adoptate să aibă promptitudinea necesară, iar intervenția instituțiilor să fie cît mai eficientă.

2) Guvernul, în special Ministerul sănătății, se ocupă de identificarea și pregătirea spațiilor pentru primirea a cca 1000 de pacienți, de dotarea cu echipamente necesare și asistență medicală. În ceea ce privește numărul de spații securizate pentru tratarea celor infectați, specialiștii afirmă că sunt suficiente la această etapă (la momentul actual sunt pregătite peste 500 de locuri în spitale).

În context, Igor Dodon a comunicat despre patru scenarii cu privire la posibila evoluție a situației: primul se referă la situația actuală, cînd avem doar trei cazuri confirmate, al doilea vizează creșterea numărului persoanelor infectate pînă la 400, al treilea – de la 400 la o mie de cazuri, iar al patrulea scenariu – dacă vom avea peste o mie de persoane infectate.

Șeful statului asubliniat că în cazul celui de-al doilea scenariu – dispunem de un număr suficient de locuri securizate și de personal medical calificat. Totodată, ne pregătim și de următoarele două scenarii.

3) În cadrul CSS, Președintele în calitate de conducător suprem al Armatei, a cerut ministrului Apărării ca, de astăzi, să demareze pregătirile pentru a oferi sprijin logistic în caz de necesitate, spații în unitățile medicale ale Armatei Naționale, dar și susținere personalului medical militar profesionist.

4) MAI, Poliția de Frontieră vor intensifica controlul la punctele de trecere cu identificarea mecanismelor de introducere imediată în carantină, în special în a celor care vin din zonele afectate și pun cu bună-știință în pericol sănătatea și chiar viața cetățenilor.

MAI să informeze detaliat cetățenii atunci cînd trec frontiera, atît în privința obligațiilor pe care le au (dacă vin din zone de risc), cît și în privința răspunderii pe care o poartă în cazul nerespectării lor.

5) Am decis să introducem anchetarea obligatorie a tuturor angajaților din sectorul public și privat privind ultimele contacte, informații cu caracter de risc etc.

6) Toate instituțiile publice vor fi verificate în privința asigurării măsurilor de igienă și profilaxie și aplicarea amenzilor sau mustrărilor administrative în caz de nerespectare a recomandărilor.

7) Serviciul Fiscal de Stat va verifica și va combate cazurile de speculație cu prețurile pe fundal de panică a populație. Șeful statului a reiterat în acest sens, că în Republica Moldova nu există riscuri de aprovizionare a populației cu produse alimentare.

8) Ministerul afacerilor externe conlucrează în permanență cu ambasadele, pentru a identifica situațiile critice în care se află concetățenii aflați peste hotare. MAEIE-ul urmează să desfășoare mai multe acțiuni pentru a susține moldovenii din diasporă, să comunice continuu cu ei și să le acorde asistență, după necesitate.

9) Vom aplica avertizări pentru crearea situațiilor de isterizare și dezinformare a populației, responsabilizarea cetățenilor care încalcă recomandările autorităților.

10) Vom asigura o comunicare eficientă în spațiul public de către instituțiile de stat. Igor Dodon a cerut să fie luate măsuri pentru combaterea manipulărilor și a dezinformărilor din spațiul public.

“Au circulat multe informații în aceste zile care au creat panică și au indus în eroare populația. Cred că cea mai bună modalitate de a combate dezinformarea este ca presa să aibă acces rapid și detaliat la informații oficiale și să poată furniza cetățenilor doar date verificate. Urmează ca, în următoarele zile, în cadrul centrului unic de comandă să fie instituite proceduri clare în acest sens, să fie mai multă transparență și viteză de comunicare cu mass-media”, a spus Igor Dodon.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă