PSRM

05 mai 2021

Zinaida Greceanîi s-a întâlnit cu Președintele Consiliului Republicii și cu Președintele Camerei Reprezentanților a Adunării Naționale din Belarus

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, aflată în fruntea delegației țării noastre în vizită oficială la Minsk, a avut, astăzi, o întrevedere cu Natalia Kocianova, Președintele Consiliului Republicii al Adunării Naționale a Republicii Belarus, și Vladimir Andreicenko, Președintele Camerei Reprezentanților a Adunării Naționale a acestei țări.  La întâlnire au participat, de asemenea, deputați din Moldova, membri ai delegației, și parlamentari din Belarus.

În cadrul întrevederii a fost efectuat un amplu schimb de opinii privind relațiile de cooperare dintre Moldova și Belarus în diverse domenii.

A fost constatată existența unor raporturi foarte bune între Parlamentele țărilor noastre, inclusiv la nivelul comisiilor parlamentare și grupurilor de prietenie, precum și pe linia organizațiilor interparlamentare, printre care Adunarea Interparlamentară a CSI.

Vladimir Andreicenko și Natalia Kocianova au salutat prezența Speakerului din Republica Moldova la Minsk și au exprimat convingerea că vizita delegației țării noastre în Belarus va impulsiona interacțiunea moldo-belarusă, bazată pe tradiții comune bogate și pe interesul mutual de a asigura dezvoltarea țărilor și prosperarea popoarelor noastre.

Potrivit oficialilor, în aceste demersuri Moldova și Belarus trebuie să-și intensifice interacțiunea.

Înalții oficiali au fost unanimi în interesul privind dezvoltarea statelor în baza respectului reciproc și pe principiul fundamental al neimixtiunii în treburile interne ale altor țări.

În continuare, a fost abordată importanța implicărilor active a tinerilor și femeilor în procesele politice din țările noastre.

De asemenea, a fost subliniată importanța dinamizării colaborării economice și investiționale, inclusiv prin extinderea companiilor mixte și sprijinul reciproc în comercializarea mărfurilor pe piețele UE și CSI.

În particular, s-a vorbit despre realizarea proiectelor de asamblare a troleibuzelor la Chișinău, a tehnicii de dimensiuni mici pe teritoriul UTA Gagauz-Yeri și despre posibilitățile de implementare a proiectelor de asamblare a autobuzelor și ascensoarelor belaruse în țara noastră.

În contextul cooperării în domeniul social, Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi și înalții oficiali belaruși au discutat despre procesul de combatere a pandemiei. În acest sens, Speakerul a adresat o solicitare către autoritățile belaruse să examineze posibilitatea acordării Moldovei a unui lot de vaccin, cu titlu de ajutor umanitar, subliniind totodată disponibilitatea țării noastre de a procura o cantitate de vaccin anticoronavirus. Delegația moldavă a fost informată că Belarus este gata în scurt timp să lanseze propria producere a vaccinurilor.

Abordând aspecte ale colaborării în domeniul educației, părțile s-au arătat interesate de urgentarea procesului de recunoaștere reciprocă a diplomelor de studii, a permiselor auto și apostilelor documentelor oficiale.

A fost abordată situația moldovenilor în Belarus și a diasporei belaruse în țara noastră. În acest sens  există determinarea reciprocă fermă și un cadru juridic bilateral favorabil pentru protecția socială a compatrioților noștri în Republica Belarus și viceversa.

Zinaida Greceanîi a exprimat oportunitatea construcției Ambasadei Republicii Moldova la Minsk, fapt care ar asigura un grad mai mare al protecției cetățenilor moldoveni în Belarus și ar contribui la o dinamizare plenară a interacțiunii moldo-belaruse.

În altă odine de idei, interlocutorii au făcut schimb de opinii privind pregătirea pentru manifestările dedicate Zilei Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei, eveniment care face parte din tezaurul istoric comun al celor două țări.

Cei prezenți au împărtășit opinia, potrivit căreia autoritățile statelor trebuie să urmeze drumul croit cu secole în urmă de popoarele țărilor noastre.

În perioada 5-7 mai, delegația Parlamentului Republicii Moldova efectuează o vizită oficială la Adunarea Națională a Republicii Belarus. Din delegație mai fac parte Vasile Bolea și Radu Mudreac, Secretarul general al Parlamentului Adrian Albu și ministrul în exercițiu al agriculturii, dezvoltării regionale și mediului Ion Perju.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă