PSRM

19 august 2020

Zinaida Greceanîi s-a întîlnit cu ambasadorul Japoniei

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a avut, astăzi, o întrevede cu noul ambasador al Japoniei în Republica Moldova, Yoshihiro Katayama.

Interlocutorii au făcut un schimb de opinii privind agenda de colaborare moldo-niponă, împărtășind interesul pentru dinamizarea continuă a relațiilor de cooperare dintre țări.

Părțile au abordat subiectul crizei legate de COVID-19. În context, Zinaida Greceanîi a adresat mulțumiri autorităților și poporului Japoniei pentru susținerea oferită Moldovei în această perioadă dificilă, dar și pentru asistența tehnică acordată în toată perioada de când au fost stabilite relațiile diplomatice între țările noastre.

”Japonia este un partener de încrede și un bun prieten al Moldovei, acest lucru s-a demonstrat prin susținerea importantă oferită în domeniile agriculturi, științei și educației, medicinii, mediului și culturii,  prin suportul monetar acordat, etc.”, a subliniat speakerul.

Zinaida Greceanîi a pledat pentru extinderea cooperării economice și a accentuat interesul autorităților țării pentru atragerea de noi investiții japoneze, inclusiv în cadrul platformelor industriale care urmează a fi create în teritorii.

Felicitându-l pe Yoshihiro Katayama cu ocazia numirii în onorabila funcție de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova, Zinaida Greceanîi a urat diplomatului succes și a reiterat deplina deschidere pentru dialog și conlucrare.

La rândul său, Yoshihiro Katayama a exprimat respectul pentru activitatea desfășurată de Zinaida Greceanîi în calitate de Președinte al Parlamentului Republicii Moldova.

Ambasadorul a menționat că este interesat să muncească pentru dezvoltarea relațiilor moldo-nipone, în special pentru promovarea raporturilor de colaborare interparlamentară.

De asemenea,  Yoshihiro Katayama a exprimat disponibilitatea de a contribui la extinderea cooperării comercial-economice și crearea de noi locuri de muncă în Moldova prin intermediu investițiilor japoneze.

Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Japonia au fost stabilite la 16 martie 1992.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă