PSRM

05 aprilie 2017

Zinaida Greceanîi s-a întâlnit cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Regatului Suediei

Pe data de 5 aprilie, Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Grecianîi s-a întâlnit cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Regatului Suediei în Republica Moldova, Signe Burgstaller.

Cele două părți au făcut un schimb de opinii cu privire la starea relațiilor moldo-suedeze și au discutat despre situația social-politică din țara noastră. În cadrul acestei întâlniri o atenție deosebită a fost acordată inițiativei Partidului Democrat, cu privire la introducerea modificărilor în Codul Electoral al Republicii Moldova.

Zinaida Greceanîi a menționat că Partidul Socialiștilor se expune categoric împotriva introducerii sistemului electoral uninominal în Republica Moldova. „Partidul Socialiștilor nu va susține această inițiativă nici într-un fel și se expune pentru păstrarea sistemului electoral existent“, – a declarat Președintele PSRM.

Președintele Partidului Socialiștilor, de asemenea, a atras atenția asupra faptului că semnăturile pe care le colectează Partidul Democrat pentru a sprijini sistemul uninominal din întreaga țară, nu este altceva decât o înșelăciune a cetățenilor și manipularea opiniei publice.

În același timp, Partidul Socialiștilor sprijină propunerea Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon de a reduce numărul de parlamentari de la 101 la 71.

Signe Burgstaller a menționat că inițiativa privind schimbarea sistemului electoral în Republica Moldova atrage o atenție sporită din partea partenerilor țării noastre. Ambasadorul consideră că este necesară o discuție largă a acestei inițiative.

De asemenea, Ambasadorul a subliniat că, partenerii vor efectua o monitorizare strictă a acțiunilor cu privire la punerea în aplicare a reformelor în țara noastră.

Părțile au discutat și despre inițiativa Președintelui Republicii Moldova de a organiza un referendum consultativ, proiectele PSRM în domeniile social și economic. În această privință, Zinaida Greceanîi, a subliniat faptul că, Partidul Socialiștilor sprijină pe deplin inițiativa lui Igor Dodon.

Ambasadorul Suediei a propus organizarea unui dialog deschis între femeile diplomat și femeile deputat. Zinaida Greceanîi a sprijinit pe deplin această inițiativă.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă