PSRM

29 iunie 2017

Zinaida Greceanîi a felicitat membrii de partid, susținătorii și partenerii PSRM cu ocazia jubileului de 20 de ani de la fondarea Partidului

Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi a felicitat membrii de partid, susținătorii și partenerii PSRM cu ocazia jubileului de 20 de ani de la fondarea Partidului. Ea a menționat că ”această sărbătoare este pentru toți cei care împărtășesc ideile noastre, care susțin lupta pe care o ducem pentru un viitor decent al țării noastre frumoase, și pentru bunăstarea cetățenilor noștri!”

”Partidul Socialiștilor este mereu alături de alegătorii săi, alături de poporul moldovenesc. Reprezentanții PSRM protejează interesele cetățenilor simpli și a întregii țari de la tribuna Parlamentului, la Curtea Constituțională, în administrația locală, în instanțele de judecată, în diferite locuri publice și în timpul întâlnirilor cu reprezentanții comunității internaționale.

Munca intensivă pe care o depune partidul nostru  nu este în zadar. Astăzi, Partidul Socialiștilor a devenit principala forță politică din țară, un partid cu adevărat popular. Acest lucru este confirmat nu doar de sondajele de opinie, alegerea Președintelui Republicii Moldova, liderul PSRM, Igor Dodon este un rezultat clar al activității partidului pentru binele țării.

Partidul Socialiștilor nu se oprește aici. Avem încă multe de făcut: trebuie să obținem victorie în alegerile parlamentare, să formăm un nou guvern, pentru a nu desfășura banalele „reforme de dragul reformelor“, dar transformările necesare țării și societății noastre.

Vă doresc sănătate, succese și noi victorii în numele prosperității Republicii Moldova și bunăstării cetățenilor săi!” a scris Zinaida Greceanîi în felicitarea sa.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă