PSRM

27 martie 2017

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse

La 27 martie, la Sankt Petersburg, a avut loc întrevederea dintre Zinaida Greceanîi, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, şi Veaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse.

Spicherul Dumei de Stat a salutat decizia fracţiunii parlamentare a PSRM de a participa la şedinţa festivă a Adunării Interparlamentare a CSI, consacrată aniversării a 25 de ani de la fondarea AIP CSI, care îşi începe lucrările astăzi, la Sankt Petersburg. Din componenţa delegaţiei moldovenești face parte şi vice-preşedintele fracţiunii parlamentare a socialiștilor, Andrei Neguţa.

„Conducerea Parlamentului RM a declarat că delegaţia oficială a țării nu va participa la eveniment. Dar iată că noi ne-am întîlnit, deoarece considerăm că relaţiile noastre interparlamentare trebuie să se dezvolte spre binele locuitorilor Federației Ruse şi a Moldovei. Avem multe lucruri care ne leagă şi această prietenie de secole ar trebui să aducă doar beneficii popoarelor noastre”, a declarat Veaceslav Volodin.

În continuarea discursului, oficialul rus a menţionat că „dacă politicienii decid să nu întreprindă vizite, să nu comunice, atunci îşi asumă obligaţia de a soluţiona problema bunăstării poporului lor prin alte metode”. În caz contrar, “ei îi fac pe cetățeni, ostatecii propriilor acțiuni politice nechibzuite. Politica orientată spre izolare, nu are nici o perspectivă”, a menţionat Veaceslav Volodin.

Potrivit Preşedintelui Dumei de Stat, chestiunile ce vor fi puse în discuţie în cadrul şedinţei AIP, vor fi orientate spre soluţionarea unor probleme concrete, importante pentru cetăţeni și statele noastre.

„În acest sens,  Parlamentul ar trebui să întreprindă toate măsurile necesare pentru ca, în cadrul dimensiunii parlamentare, să fie construită o comunicare eficientă, să fie identificate soluţii ce ţin de întreg spectrul de probleme, iar la nivel legislativ să fie asigurată consolidarea înţelegerilor dintre şefii statelor noastre”, a spus Veaceslav Volodin.

La rîndul său, Zinaida Greceanîi a menţionat că participarea la şedinţa AIP are o importanţă majoră pentru Republica Moldova. Potrivit ei, vizita fracţiunii parlamentare a PSRM a avut loc la propunerea Preşedintelui RM, Igor Dodon.

Preşedintele PSRM şi-a exprimat regretul în legătură cu decizia Parlamentului RM de a renunţa la delegarea unei delegaţii oficiale pentru şedinţa AIP. Cu toate acestea, a subliniat Zinaida Greceanîi, fracţiunea socialiştilor a decis în unanimitate să participe la şedinţa jubiliară a Adunării Interparlamentare.

„Cît de mult nu s-ar strădui actualii politicieni moldoveni radicali, nu le va reuşi să distrugă relaţiile seculare dintre Rusia şi Moldova. Alegerile prezidenţiale din Moldova au demonstrat că poporul nostru sprijină relaţiile bune, de prietenie cu Rusia. Trebuie să trăim în pace şi prietenie cu toţi”, a concluzionat Zinaida Greceanîi.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă