PSRM

18 decembrie 2019

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu ambasadorul SUA Dereck J. Hogan

Chișinău, 18 decembrie 2019 – Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut, astăzi, o întrevedere cu Ambasadorul SUA în Moldova, Dereck J. Hogan.

Părțile au discutat diverse chestiuni de pe agenda bilaterală a cooperării moldo-americane, precum și evoluțiile interne ale Republicii Moldova.

În contextul activității legislative, Zinaida Greceanîi a remarcat că la această etapă Parlamentul este preocupat în mare măsură de aprobarea bugetului de stat pentru 2020, exprimîndu-și încrederea că principalul document financiar-economic anual al țării va fi susținut de deputați.
Reforma sistemului justiției a fost un alt subiect al discuțiilor.

Interlocutorii au vorbit despre acțiunile Parlamentului pentru accelerarea și buna desfășurare a acesteia.

În context, Ambasadorul american a menționat importanța ca acest proces să fie sănătos, transparent și eficient, iar SUA vor continua să coopereze și să ofere sprijin Republicii Moldova.

În aceeași ordine de idei, diplomatul american a salutat instituirea Platformei consultative a reprezentanților societății civile pe lîngă Parlamentul Republicii Moldova și a reiterat importanța libertății societății civile și mass-media pentru un stat de drept.

În încheierea întrevederii, Zinaida Greceanîi și Dereck J. Hogan și-au dorit sărbători de iarnă fericite și au împărtășit interesul pentru buna cooperare în anul 2020.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă