PSRM

15 ianuarie 2018

Vladimir Golovatiuc: Rezervele valutare ar trebui să funcționeze pentru economie

Deputatul în parlament din partea fracțiunii Partidului Socialiștilor, economistul, Vladimir Golovatiuc consideră că rezervele valutare ale statului ar trebui să funcționeze pentru economie. O astfel de concluzie a fost făcută în urma analizei Balanței de Plăți a Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2017.

Vladimir Golovatiuc a menționat că mărimea rezervelor valutare a atins maximul istoric de 4 ani în urmă.

„Începând cu octombrie 2015 până în decembrie 2017, BNM a cumpărat mai mult de 900 de milioane de dolari. Ca urmare, mărimea rezervelor valutare a ajuns practic la maximul istoric de 4 ani în urmă – 2,8 miliarde de dolari.”

Deputatul a reamintit că Banca Națională a început să cumpere valută și să completeze rezervele valutare la sfârșitul anului 2015, când dimensiunea lor a scăzut cu 40%, ca urmare a evenimentelor bine-cunoscute din toamna anului 2014.

Cu toate acestea, în toamna anului 2016, rezervele valutare au acoperit importul de 6 luni. În decembrie 2017, de 6,2 luni. Acesta este cel mai înalt nivel din istoria recentă a Republicii Moldova. (În conformitate cu practica mondială, este considerată suficientă valoarea rezervelor valutare, egală cu importul de bunuri și servicii de 3 luni).

În acest sens, deputatul se întreabă: de ce BNM continuă să cumpere valută?

El a menționat că, prin cumpărarea de valută, Banca Națională elimină imediat din economie leii emiși, desfășurând operațiuni de sterilizare a surplusului de lichidități. În decembrie 2017, soldul mediu zilnic al resurselor retrase a fost de aproximativ 7,7 miliarde lei, în timp ce în anul precedent – 5,2 miliarde, iar  în 2015 – 1,2 miliarde lei.

„Reiese că valuta intră în țară, Banca Națională o cumpără în rezerve, dar în economie nu sunt mai mulți lei!

Suntem convinși că rezervele valutare ale statului ar trebui să funcționeze pentru țară. Folosind rezervele valutare, putem crea o economie puternică, asigurând astfel stabilitatea creșterii economice și bunăstarea cetățenilor „, a subliniat deputatul.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă