PSRM

01 decembrie 2022

PSRM a propus excluderea proiectului noului Cod Electoral de pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului

Vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a propus excluderea proiectului noului Cod Electoral de pe ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului. El a subliniat că proiectul are nevoie de dezbateri deschise, autentice, participative, la care să fie prezenți toți subiecții acestui cod electoral.

„În spiritul recomandărilor Comisiei de la Veneția, atunci când este vorba de aprobarea legislației electorale este nevoie de un consens politic larg. Este vorba atât de opoziția parlamentară, cât și de partidele extraparlamentare.”, a menționat deputatul.

Vlad Batrîncea a subliniat că această revizuire a Codului poate cauza un risc de discriminare a anumitor categorii de alegători în raport cu alte categorii de alegători, or unele categorii de alegători vor fi defavorizați în detrimentul altor categorii de alegători.

Majoritatea parlamentară nu a susținut această propunere.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă