PSRM

08 decembrie 2022

Vlad Batrîncea propune audierea în Parlament a BNM și ANRE

În cadrul ședinței plenare de astăzi a Parlamentului, Vlad Batrîncea, vice-președinte al Parlamentului, secretar executiv al PSRM a propus audierea regulatorilor naționali ANRE și BNM în legătură cu situația social-economică complicată din țară.

”Cu referire la BNM ne interesează de ce băncile comerciale înregistrează venituri record, care în anul curent vor constitui circa 5 mld. de lei, iar pe piața bancară s-a înregistrat și un anti-record în ceea ce ține de creșterea numărului de persoane fizice și juridice care au intrat în incapacitate de plată și nu-și pot onora obligațiunilor față de bugetul de stat, precum și achita creditele curente. Considerăm că BNM se află într-o înțelegere cu băncile comerciale și deservește interesele acestora”, a menționat Batrîncea.

Vorbind despre ANRE, deputatul socialist a remarcat creșterea de prețuri la carburanți și, totodată, a veniturilor ANRE, bugetul căreia se formează din banii pe care oamenii îi achită pentru carburanți.

”Bugetul instituției a crescut semnificativ la fel ca și salariile angajaților. În acest context, sunt bănuieli rezonabile că ANRE se află într-o înțelegere de cartel cu companiile petroliere”, a subliniat Batrîncea.

În situația creată, socialistul a solicitat Parlamentului să ia atitudine și să vină cu un raport de evaluare a acestor două instituții, care ar trebui să apere legea și interesul național. Batrîncea a spus că inițiativa va fi propusă Biroului Parlamentului, astfel încât ANRE și BNM să fie audiate în ședința plenară de joi, săptămâna viitoare.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă