PSRM

27 aprilie 2023

Vlad Batrîncea despre noul proiect de evaluare a judecătorilor: Vrem rezultate și nu modificări cosmetice

Astăzi, în plenul Parlamentului, Vlad Batrîncea, vice-președintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS a considerat inutil proiectul de lege privind selecția și evaluarea performanțelor judecătorilor, propus spre examinare de majoritatea PAS.

De la tribuna Parlamentului, Vlad Batrîncea a adresat mai multe întrebări vizavi de oportunitatea acestui proiect după trei ani de implementare a reformei justiției, în cadrul căreia a avut loc evaluarea ordinară și extraordinară a judecătorilor. ”Deosebit de interesant în acest proiect este faptul că judecătorii care vor fi promovați la funcții mai înalte vor fi evaluați de membrii comisiei – judecători actuali. Reiese că judecătorii actuali nu sunt atât de răi? Astfel încercăm să înțelegem ce aduce nou legea respectivă, ce calitate a justiției vom avea”, a spus Batrîncea.

Totodată, vicepreședintele Parlamentului a pus la îndoială modul în care va fi evaluată verticalitatea judecătorilor, din momentul în care justiția a fost subordonată politic odată cu delegarea în CSM a trei reprezentanți ai Parlamentului. De asemenea, în opinia deputatului, sună ridicol criteriul de evaluare a neperformanțelor unui judecător în relațiile cu CEDO, atunci când în ultimii doi ani au fost promovați cel puțin doi judecători, faptele cărora au fost condamnate la CEDO.

Batrîncea a atenționat că Consiliul Europei a criticat faptul că Parlamentul RM atât de des aprobă legi cazuistice.

Potrivit lui Batrîncea, la momentul de față este oportun de asigurat independența Consiliului Suprem al Magistraturii, de investit banii publici în Institutul Național de Justiție pentru pregătirea judecătorilor buni și dacă se dorește o luptă cu corupția – de asigurat venituri adecvate judecătorilor. ”Dar cu cadrele promovate de voi în ultimul timp, legile cazuistice și cu o nouă lege de evaluare nu credem că veți obține rezultate”.

Pe finalul luării sale de cuvânt, Vicepreședintele Parlamentului a atras atenția majorității parlamentare că ei sunt responsabili pentru tot ce se întâmplă în justiție, iar oamenii așteaptă că vor fi trase la răspundere persoanele care au furat acest stat, care au permis privatizările și care au comis furturi de proporții. ”Ne așteptăm nu la aceste modificări cosmetice, dar la rezultate frumoase”, a concluzionat Batrîncea.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă