PSRM

19 februarie 2020

Bolea, despre concursul cu privire la suplinirea a patru funcții de membru al CSM

Președintele comisiei juridice, numiri și imunități, deputatul PSRM, Vasile Bolea, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că pînă la această oră, 7 candidați și-au depus dosarele pentru a participa la concursul cu privire la suplinirea a patru funcții de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din rîndul profesorilor titulari de drept.

Bolea a amintit că dosarele vor fi recepționate de comisie pînă la sfîrșitul zilei de astăzi, ora 17:00. Comisia juridică va publica joi, 20 februarie, lista persoanelor care au aplicat la acest concurs.

”Avem la dispoziție cinci zile pentru a studia dosarele, inclusiv declarația de interese și avere. Așteptăm reacții din partea societății despre candidați. Nu vom admite ca aceste reacții să fie anonime”, a menționat Bolea.

După expirarea acestor cinci zile, comisia va studia dosarele și reacțiile venite de la persoanele interesate și va decide cine va fi admis la concursul pentru a suplini cele patru funcții vacante în cadrul CSM.

Legea cu privire la CSM, votată la sfîrșitul lui decembrie 2019, a intrat în vigoare la 31 ianuarie 2020. Potrivit legii, în timp de 30 de zile de la intrarea în vigoare a documentului trebuie organizat acest concurs.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă