PSRM

06 decembrie 2019

Sprijin pentru pensionari și alte categorii de cetățeni – Parlamentul a adoptat mai multe inițiative importante înaintate de președinte

În cadrul ședinței plenare a Parlamentului din 5 decembrie, a fost adoptată o serie de inițiative ale șefului statului care au menirea să sporească gradul de protecție socială a pensionarilor și persoanelor cu cele mai mici venituri.

În special, cu 76 de voturi, deputații au adoptat în ambele lecturi, proiectul de lege care prevede extinderea numărului de potențiali beneficiari ai ajutorului acordat de stat pentru perioada rece a anului cu circa 50 mii de persoane. În acest sens, va fi majorat multiplicatorul pentru venitul lunar minim garantat de la 1,95 la 2,2, care este utilizat pentru stabilirea dreptului la obținerea acestui ajutor.

De asemenea, a fost votat proiectul de lege cu privire la acordarea îndemnizației în cazul decesului unuia dintre soț-pensionar. Astfel, în cazul decesului prematur al beneficiarului de acest tip de pensie, soțul sau soția va primi indemnizația lunară în mărimea pensiei pentru limită de vîrstă, pînă la expirarea perioadei de 5 ani de la data obținerii dreptului de pensie de către beneficiarul de pensie. Și acest proiect a fost votat în două lecturi de către 76 de deputați.

În plus, au fost adoptate și alte inițiative înaintate de către șeful statului: majorarea cu 25 puncte procentuale a pensiei  de urmaș pentru copiii cu vîrsta de pînă la 18 ani, care și-au pierdut unul sau ambii părinți, precum și un proiect menit să sporească gradul de protecție socială a persoanelor cu dizabilități.

Toate acestea sunt incluse în pachetul de măsuri sociale pentru protejarea celor mai vulnerabile categorii de cetățeni, anunțat anterior de Igor Dodon. Ieri, a fost adoptată ș inițiativa de a aloca un ajutor unic în valoare de 700 de lei tuturor pensionarilor al căror venit lunar nu depășește 2000 de lei, ceea ce reprezintă aproape 600 de mii de cetățeni.

Sursa: aif.md

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă