PSRM

27 septembrie 2021

Socialiștii participă la sesiunea de toamnă a APCE

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor – Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, și Adela Răileanu, vicepreședintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media – participă la sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Sesiunea APCE se desfășoară în perioada 27-30 septembrie, la Strasbourg, în format hibrid – online și cu prezență fizică.
În cadrul sesiunii, Plenul va aproba împuternicirile delegației

Parlamentului Moldovei la APCE. De asemenea, parlamentarii vor participa la prezentarea Raportului de activitate al Biroului și Comisiei permanente a APCE, în cadrul căruia se regăsește subiectul privind observarea alegerilor legislative anticipate în Republica Moldova.

Membrii delegației moldovenești vor avea întrevederi cu Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Rik Daems, precum și cu reprezentanții Comisiei de la Veneția și coraportorii APCE pentru Republica Moldova.

În cadrul sesiunii APCE va avea loc o întrevedere bilaterală a vicepreședintelui parlamentului, Vlad Batrîncea și conducerea Comisiei de la Veneția, privind subiectul ce ține de reforma justiției în Republica Moldova. La întrevedere va participa și ex-ministrului justiției Republicii Moldova, Fadei Nagacevschi.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă