PSRM

13 noiembrie 2018

Socialiștii au venit cu soluții pentru stoparea construcțiilor ilegale

Consilierii fracțiunii Partidului Socialiștilor, Alexandr Odințov și Dinari Cojocaru, dar și deputatul fracțiunii PSRM, Grigore Novac au prezentat în cadrul conferinței de presă din 13 noiembrie, informații cu privire la construcțiile ilegale din Chișinău, care nu respectă interesele cetățenilor, de asemenea, au prezentat măsuri concrete pentru combaterea schemele frauduloase.

”Noi ne ocupăm de aceste probleme de mult timp. Uneori dăm de capătul acestor probleme, dar uneori trebuie să confruntăm o mașinărie de stat enormă, care stă pe loc, iar în majoritatea cazurilor protejează companiile de construcție neglijente”, a menționat consilierul PSRM Alexandr Odințov.

Consilierul a prezentat exemplul construcției ilegale de pe adresa bulevardul Moscovei 2. Este o clădire rezidențială, care pînă în prezent este numită de către locuitorii capitalei ”Haine Gata”.

”Din 2015, acolo merg lucrări de construcție. Din păcate, Agenția pentru Supraveghere Tehnică a venit cu răspuns la cererea noastră, cum ar fi că nu sunt încălcări și ei nu pot întreprinde nimic în această situație. Procuratura a venit și ea cu un răspuns că nu sunt încălcări penale. Deputatul Vlad Batrîncea a înaintat un demers către departamentul situații excepționale și a primit răspuns că, potrivit Sistemului calității în construcții, în blocurile de locative, nu este permisă închiderea trecerilor prin clădire dacă lățimea depășește 100 de metri”, a spus socialistul.

El a remarcat, clădirea de pe bulevardul Moscovei 2, are o lungime de 193 de metri.

”Acest lucru este inadmisibil, atît procuratura cît și Agenția pentru supraveghere tehnică nu intervin în mod deliberat. Și imaginați-vă dacă ar fi un incendiu sau o explozie, cum a fost recent pe bulevardul Moscovei, acest lucru ar pune în dificultate evacuarea oamenilor de către angajații Departamentului Situații Excepționale și aceștia ar muri din cauza imposibilității de a-i salva”, a menționat Alexandr Odințov.

Consilierul a amintit despre un alt exemplu – demolarea Palatului de Cultură a Sindicatelor de pe strada Kiev.

”Noi am venit cu un demers către Procuratura Generală în legătură cu încălcarea legii cu privire la ocrotirea monumentelor. Din păcate, ministerul culturii nu a făcut nimic pentru ocrotirea acestui monument și vedem răspunsul Centrului Național Anticorupție, care contravine autorizației. Ei susțin că proiectul pentru demolarea clădirii este parțial și nu include mozaicul. Dacă deschidem proiectul, vedem că din păcate, organele de drept nu au studiat documentele – aici este proiectul pentru demolarea întregii clădirii”, a spus consilierul.

Alexandr Odințov a explicat că terenurile de pe strada Dimo 7/3 și Piața unirii 1 (care se află în zona cinematografului Flacăra, în curtea blocului de 16 etaje, chiar pe terenul de joacă) sunt legate între ele. Istoria acestora este următoarea: în 2009, CMC a scos la licitație un teren la periferia orașului (strada Lermontov), după Gara de Sud. Drept rezultat, o persoană juridică a primit dreptul de a închiria acest teren. După o anumită perioadă de timp, firma vine cu un demers către primărie cu rugămintea de a schimba terenul, fiind însă refuzați.

”După primirea refuzului, angajatul direcției relații funciareale a primăriei a achiziționat parțial acestă firmă pe numele fratelui său (acest angajat continuă să lucreze în aceeași direcție, nu a fost demis). La data de 19 mai 2015, cînd CMC a votat pentru proiectul de decizie în baza unei note false, care a fost efectuată de către compania ”Gofma consulting”. Valoarea terenurilor de la periferie, de pe strada Dimo și de pe Piața Unirii au fost estimate la 2 000 de euro pentru un ar. Arătați-mi asemenea prețuri! Ele pur și simplu nu există! Este o estimare falsă pentru viitoarele escrocherii.

Mai departe, la ședința CMC, terenul ”rău” de pe strada Lermontov a fost schimbat cu altele două ”bune” – pe strada Dimo și Piața Unirii. Proiectul de decizie pe ordinea de zi a fost prezentat de către domnul Topală din Partidul Liberal.

Noi am aflat despre acest proiect după ce s-a încercat instalarea gardului. Această încercare a fost stopată. Iar noi am apelat către Procuratura Anticorupție pentru a fi cercetate aceste escrocherii. Drept răspuns, semnat de către procurorul anticorupție, domnul Moraru, la activitatea ilegală a CMC din 19 mai 2015, cu cererea de a anula decizia dată. Însă, după trei luni dosarul a fost închis”, a spus consilierul.

Socialiștii au propus crearea unui grup pentru construcții, care se va ocupa de investigarea cazurilor de construcții ilegale. Ei au făcut apel către toate organele de drept și către structurile de stat responsabile pentru a investiga și trage la răspundere toți participanții la asemenea escrocherii. Mai mult de atît, este necesară modificarea legislației, care ar permite în viitor evitarea unor asemenea escrocherii în sfera construcțiilor.

Participanții la conferința de presă au menționat că astăzi, din păcate, nimeni, înafară de socialiști nu apără interesele cetățenilor în asemenea situații dubioase, iar structurile de stat care trebuie să fie la straja legilor, se spală pe mîini. Situația se va schimba numai după ce în Republica Moldova vor veni la guvernare niște forțe sănătoase, au remarcat socialiștii.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă