PSRM

02 octombrie 2017

Socialiștii propun crearea unui Consiliu al Societății Civile pe lângă Consiliul municipal și primărie

Fracțiunea Partidului Socialiștilor în Consiliul municipal Chișinău propune crearea unui Consiliu al Societății Civile pe lângă Consiliul municipal și primărie, care presupune implicarea activă a publicului, posibilitatea de a se expune cu privire la activitatea primăriei și Consiliului municipal, precum și deciziile luate de acestea.

Consilierul fracțiunii PSRM, Gaic Vartanean, a declarat luni, 2 octombrie, în cadrul  conferinței de presă susținută după ședința operativă a primăriei, că „socialiștii propun crearea unui organ de lucru – Consiliul Societății Civile pe lângă Consiliul municipal și primărie, care va avea o serie de împuterniciri. În componența acestuia vor intra reprezentanți ai societății civile.

El a menționat că un astfel de consiliu ar permite membrilor să-și expună propunerile.

„Mulți reprezentanți ai societății civile au proiecte interesante care ar putea fi puse în aplicare, iar pentru aceasta au nevoie de o posibilitate de a se expune la Consiliul municipal”, a spus Vartanean.

Conform socialistului, astfel de consilii există în multe orașe din diferite țări.

El consideră că mai devreme nu a existat un asemenea consiliu la Chișinău și nimeni nu a propus crearea acestuia, deoarece activitatea Consiliului societății civile nu i-ar conveni primarului Dorin Chirtoacă.

Consilierul a îndemnat toți doritorii să participe la audierile privind crearea Consiliului Societății Civile pe lângă Consiliul municipal și primărie, care vor avea loc pe 13 octombrie, ora 17.30, în Primăria municipiului Chișinău.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă